Proprietarul companiei, Vienna Insurance, a castigat 44,5 mil. euro pe piata romaneasca in sase luni datorita vanzarii Unita.
Omniasig, al doilea jucator din piata asigurarilor, a obtinut un profit brut de 19,7 milioane de lei (5,4 mil. euro) in primul semestru, cu 52% mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut.
Omniasig ramane astfel una dintre cele mai profitabile companii din piata asigurarilor, alaturi de ING Asigurari , Allianz-Tiriac sau AIG Life. Anul trecut compania a raportat un castig brut de 12 mil. euro.
Afacerile Omniasig au urcat cu 63% in primul semestru, pana la 614,7 milioane de lei (167,5 mil. euro), in special datorita cresterii pe segmentul auto, care reprezinta 78% din primele brute subscrise.
Omniasig si-a dublat in primul semestru primele brute subscrise din polite auto Casco (crestere de 116%), care au ajuns la 320,6 milioane de lei (87,4 mil. euro).
"Pe aceasta ramura a crescut foarte mult, cu 139,5%, si valoarea daunelor platite, atingand suma de 186,6 milioane de lei (50,8 mil. euro)", au declarat oficialii Omniasig.
Pe asigurari de raspundere civila auto (RCA) cresterea a fost mai lenta, de 26%, primele brute subscrise ajungand la 160,1 milioane de lei (43,6 mil. euro).
Si aici valoarea daunelor a crescut mai repede, cu 90%, pana la 85,8 milioane de lei (23,4 mil. euro).
"Pentru prima data in ultimii ani, asigurarile de bunuri au avut o ascensiune semnificativ mai puternica decat cele auto. Astfel, cresterea pe acest segment a fost de 151,5%, ajungand la o valoare totala a incasarilor de 87,4 milioane de lei (23,8 mil. euro)", au mai spus reprezentantii Omniasig.
Omniasig este controlata de grupul austriac Vienna Insurance, care mai detine companiile Asirom si Omniasig Life. Austriecii sunt acum in proces de preluare a companiilor BCR Asigurari si BCR Asigurari d