Numărul adepţilor sectei creştine Amish, din Statele Unite, aproape că s-a dublat în ultimii 16 ani, ajungând anul acesta la 231.000, de la 125.000 în 1992, potrivit unui studiu realizat de Donald Kraybill, profesor de sociologie la Universitatea Elizabethtown din Pennsylvania. Sursa: Reuters
Boomul demografic este rezultatul creş- terii semnificative a numărului căsătoriilor în interiorul comunităţii, a ratei natalităţii şi a speranţei de viaţă, relatează Reuters. O familie de adepţi Amish are, în medie, cinci sau şase copii, iar tinerii evită mariajele cu persoanele din afara sectei, de frica excomunicării. În SUA, există comunităţi Amish răspândite în 28 de state, cele mai numeroase fiind în Pennsylvania, Ohio şi Indiana (aproximativ 62% din populaţie).
Secta creştină a emigrat în Statele Unite din Europa, în secolele al XVIII-lea şi al XIXlea. Fermieri renumiţi, dar şi constructori apreciaţi, adepţii sectei nu şofează, nu folosesc computerul şi nu îşi conectează locuinţele la reţeaua publică de furnizare a energiei electrice. Ei vorbesc un dialect al limbii germane, trăiesc izolaţi, mai ales în localităţi rurale, şi se deplasează cu trăsuri trase de cai. Bărbaţii poartă pălării de paie, salopete şi bretele, iar femeile - bonete şi rochii lungi.
Potrivit profesorului de sociologie Donald Kraybill, cei din secta Amish trăiesc mai mult datorită faptului că au mai multă grijă de sănătatea lor decât restul americanilor, iar stilul lor de viaţă face ca rata mortalităţii infantile să fie sub media naţională.