Etapa a V-a a primului eşalon fotbalistic şi-a programat cele nouă partide pe o distanţă de patru zile. Începe astăzi la Mediaş şi se încheie luni, în nocturna de la Tg. Jiu. Care ar fi raţiunile unei asemenea programări, numai LPF-ul ştie. Trebuie s-o luăm ca atare. Runda programează unul dintre marile derby-uri ale campionatului duminică seara, în Giuleşti, între Rapid şi Dinamo. Etapa mai programează şi alte partide interesante, precum cea de la Vaslui, unde campionii clujeni tind spre victorie, sau cea din Bănie, unde studenţii vor să confirme egalul de la Cluj în faţa neînvişilor oţelari. Până atunci, meciul de astăzi.
Stegarii îşi doresc primul succes în deplasare
Gaz Metan Mediaş (13) –
FC Braşov (11)(GSP TV – 17:45)
2 0 0 2 0-3
La Mediaş
1 0 0 1 0-1
Medieşenii au în prima ligă trei prezenţe. Două imediat după al doilea război mondial, când au reuşit să stea pe baricade două ediţii, şi în sezonul 2000-2001, când s-au clasat pe ultimul loc şi au revenit în B. De această ultimă dată au reuşit să cucerească trei victorii, toate pe propriul teren (cu Ceahlăul: 3-0, cu Gloria Bistriţa: 2-1 şi cu U Craiova: 1-0). În palmaresul oficial direct cu FC Braşov, medieşenii nu se pot lăuda cu vreo reuşită. În ambele partide stegarii au învins, cu 1-0 pe 23 septembrie 2000 la Mediaş şi cu 2-0 pe 28 aprilie 2001 sub Tâmpa. Cele două echipe s-au întâlnit în mai multe rânduri în meciuri amicale, de pregătire în vederea campionatului, cum a fost şi în acest an, pe 18 iunie, pe stadionul Forex. Stegarii au învins cu 2-0 prin golurile înscrise de Fabinho şi Sburlea, iar Senin a ratat un penalty. Numai că atunci medieşenii erau în căutarea unei formule de echipă, iar în campionat au realizat jocuri superioare. Stegarii au avut creştere în joc de la un meci la altul. Puteau veni cu puncte din cele două deplasări, din Ghencea şi Pite