Daca exista vreo trasatura care sa-l caracterizeze, ea singura, atotcuprinzator pe homo sapiens, aceasta este, fara indoiala, setea de cunoastere: nimic nu defineste mai limpede unicitatea fiintei umane, nimic nu o diferentiaza mai categoric de tot restul lumii vii. Dorinta de a sti, de a intelege, a propulsat omenirea din cele mai vechi timpuri si daca exista indoieli in privinta interpretarii generale a istoriei drept proces ascendent, in privinta cunoasterii e greu de negat evidenta mersului inainte, atat sub aspectul cresterii volumului de date acumulate, cat si sub acela al apropierii de esente.

Astfel ca, daca in Antichitate asimilarea cvasi-integrala a cunostintelor vremii nu depasea capacitatea unui invatacel cu memorie antrenata, daca in Renastere o cuprindere universala inca mai era cu putinta pentru minti de exceptie, mai tarziu o astfel de performanta a ajuns sa depaseasca resursele unui singur om si a aparut nevoia de a asterne pe hartie tot ce se stia la un moment dat, cerinta unor carti atotstiutoare, unde oricine sa poata gasi raspunsul la zi la orice intrebare - altfel spus, cerinta enciclopediilor. Diderot si D'Alembert n-au fost primii care au avut aceasta idee, dar lucrarea lor Encyclopedie ou Dictionnaire raisonne des sciences, des arts et des metiers (28 de volume, publicate intre 1751 si 1772 cu concursul unui numeros grup de colaboratori, asa-zisii enciclopedisti, dintre care 138 sunt cunoscuti nominal - printre ei, Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau si Voltaire) a consacrat definitiv notiunea de enciclopedie, fiind totodata un important element constitutiv al iluminismului. Au urmat, de-a lungul veacurilor, numeroase alte jaloane ale cunoasterii universale, printre cele mai cunoscute numarandu-se Encyclopaedia Britannica, Brockhaus Enzyklopedie, L'Encyclopedie Universelle Larousse si Meyers Enzyklopedisches Lexikon. Toate ace