Nici o tragedie istorica nu pleaca la vale fara insotitorii de bord favoriti: resentimentul sinistru si incompetenta comica. Condusa de o echipa de anglofoni entuziasti, indragostiti de manuale de constitutionalism american, Georgia a crezut cu cateva zeci sau sute de ani prea devreme in sfarsitul istoriei. Apoi, in cateva zile de soc militar si impotenta diplomatica, a facut cunostinta cu resentimentul imperial rus si cu deruta occidentala. Prima intalnire nu surprinde. Rusia a aniversat joi 40 de ani de la capodopera frateasca pragheza.
Insa esecul combinat euro-american in Caucaz e minutios, monumental si revelator. Intr-un fel, Europa nu are acces la Marea Neagra, iar aceasta limita a devenit limpede, odata cu erorile care au pregatit caderea Georgiei. Exact din acest punct de impas european a pornit simultanul regional al presedintelui Basescu. Turneul nu putea fi spontan. E limpede ca Basescu are un mandat. Dupa cum e la fel de clar ca atuurile presedintelui vin din argumente exprimate anterior si confirmate ulterior.
Inarmat cu acelasi realism patrunzator care l-a facut, acasa, inamicul nr. 1 al oligarhiei, Basescu a sustinut idei contracurent, a fost refuzat initial si validat mai apoi. Istoria disputei aparent pierdute si de fapt castigate de Basescu e totuna cu istoria iluziilor premergatoare dezastrului georgian. Mai intai, chestiunea Kosovo. Basescu a declinat entuziasmul pro-kosovar al occidentului si a reamintit riscul imediat pe care il atrage principiul drepturilor colective. Romania nu a recunoscut Kosovo si s-a plasat, aparent, intre negationistii anti-libertari. Mesajul era cu totul altul.
Spre deosebire de partizanii neconditionati ai democratiei de export spontan, Basescu e un cunoscator versat al moravurilor politice de la Marea Neagra si al logicii coloniale rusesti. Basescu n-a facut decat sa avertizeze asupra
