Spirit mobil, curios de mai toate aspectele actualităţii culturale, Constantin Coroiu are o bună stofă de publicist, - în fibra căruia se împletesc şi calităţi de istoric şi mai ales de critic literar. Comentariile lui se resimt aproape în tot locul de tehnica reporterului ştiind să pună întrebări incitante, care aşteaptă răspunsuri. Bineînţeles, pe acestea cade accentul. Probabil de aceea articolele lui sunt foarte lungi, ca în volumul de faţă, alimentate în permanenţă de citate copioase, ca fiind mai edificatoare (şi, de obicei sunt), reducând considerabil partea de analiză a criticului.
Cea mai mare parte a culegerii Viaţa ca o postfaţă (Ed. Timpul, Iaşi, 2005) se referă la opere nonfictive, jurnale, memorii, sau îndeaproape înrudite cu ele, aparţinînd unor scriitori şi critici dintre cei mai însemnaţi ai literaturii române: Petre Pandrea, Marin Preda, Octavian Paler, Augustin Buzura, C. }oiu, Nicolae Breban, Nina Cassian, Angela Marinescu, Ileana Mălăncioiu, Eugen Simion, Constantin Ciopraga, Livius Ciocârlie, Gabriel Dimisianu, Gelu Ionescu, Irina Mavrodin şi unor istorici de primă mărime, ca Alexandru Zub şi Sorin Antohi. Şi încă n-am încheiat lista, în fruntea ei trebuind să figureze G. Călinescu, dar nu prin jurnal (reconstituit fictiv de Eugen Simion prin extrase din opera marelui scriitor), ci prin opinii exprimate în timp despre el, care conduc nemijlocit la biografie (v. volumul de interviuri Spectacolul personalităţii, alcătuit de I. Oprişan).
Una dintre puţinele scrieri consacrate spaţiului carceral şi nu numai, de care se ocupă C. Coroiu i se datorează lui Petre Pandrea - Memoriile mandarinului valah. Este apreciată, pe bună dreptate, excelenta portretistică, în genere, negativă, a autorului, care "îl poate face gelos pe orice prozator de mare forţă epică şi coloristică". Substanţială şi observaţia că închisoarea politică le-
