- Editorial - nr. 163 / 22 August, 2008 Sa tot aiba spre 80 de ani. Fata arsa de soare, brazdata de timpul neindurator care i-a arat fata. Un pensionar. Unul dintre contribuabilii romani. Un om incercat de viata, in anii postdecembristi ai tranzitiei, acum suparat: "Sunt un cetatean pasnic _ incepe el. Nu-mi plac galcevile! N-am umblat in toata viata mea vreodata cu para! Nu agreez cearta! Nu am pe nimenea vreun dinte sau un ghimpe! Nu sunt adeptul platirii unor polite! Vreau, insa, sa spun cateva vorbe despre un fel de nesimtire. Despre aroganta. Despre sfidare, mai ales. Ca multi alti targumureseni, am o palma de pamant, o gradina mostenita de la parinti, pe strada Viile 1 Mai. Ca de fiecare data, si in acest an am pus acolo, pensionar fiind, rosii, ardei, castraveti, fasole… Si tot ce mai trebuie la casa omului. Sa am, sa nu mai dau bani pe legume, cumparandu-le de la piata. Pensia-i mica! Ce sa faci? Trebuie sa ne descurcam cum putem. La o anumita fata a sfidarii vreau sa ma refer. Timp de 20 zile, pe vremea caldurilor toride, a acestei secete, cu temperaturi de 35-37°, nu ne-au dat apa atat de necesara stropirii gradinii, decat doua zile si jumatate! Si atunci, probabil s-a indurat mai-marele peste robinet, dintr-o speciala «marinimie», deoarece isi spala si el masina, intr-o pauza a transmisiilor de la Olimpiada, si facea un hatar vreunui prieten de pe deal! Vedeam cum se usuca totul, tanjind dupa apa. Nu am masina. De atata canicula, de atata uscaciune s-au sfrijit toate! Deci, nu puteam cara apa cu carca din Targu-Mures, urcand dealul! Nu stim cui sa ne adresam. Nimeni nu ne spune cine-i mai-marele peste robinet. Nimeni nu da vreo informatie, vreun numar de telefon! Secretomanie! N-am vazut, de vreun an, pe cineva care sa treaca pe aici, sa ne intrebe, sa fixeze un program, pe zile si ore, in care curge apa. Asta nu-i, oare, sfidare? Pe vremea lui Ceausescu