Un grup de oameni de ştiinţă americani a reuşit, în premieră, să producă sânge uman din celule stem embrionice. Astfel, ar putea fi create rezerve aproape nelimitate de sânge pentru
Un grup de oameni de ştiinţă americani a reuşit, în premieră, să producă sânge uman din celule stem embrionice. Astfel, ar putea fi create rezerve aproape nelimitate de sânge pentru transfuzii, potrivit rezultatelor prezentate de cotidianul britanic "The Times".
Descoperirea cercetătorilor de la Advanced Cell Technology (ACT) din Massachusetts, ce urmează a fi testată în următorii ani, ar putea deveni alternativă la donarea de sânge tradiţională.
În plus, sângele derivat din celule stem ar elimina şi riscul de a transmite, prin transfuzii, viruşi patogeni care cauzează hepatita, HIV şi encefalita spongioasă (boala Creutzfeldt-Jakob). "Limitările impuse de rezervele de sânge existente pot pune în pericol viaţa pacienţilor care au nevoie de transfuzii masive de sânge", a spus dr. Robert Lanza, coordonatorul experimentului de la ACT.
Potrivit acestuia, celulele stem embrionice reprezintă o sursă inepuizabilă de celule roşii pentru tratament. Identificarea unei linii de celule stem cu sângele de tip 0 negativ ar permite producţia de sânge compatibil tuturor persoanelor", a adăugat Robert Lanza.
Cercetătorii analizează şi posibilitatea de a transforma celulele embrionice stem în alte tipuri de ţesut, pentru a ajuta la tratarea unor boli precum diabetul sau Parkinson.