- Cultural - nr. 164 / 23 August, 2008 Parca Dumnezeu asa a lasat intamplarile vietii oamenilor, incat, din bogatia noastra unica, din autenticitatea spiritualitatii romanesti, de acolo de unde muntii vorbesc cu cerul, sa se iveasca prin stropi de roua si prin mirosul rasinii de brad cate o exceptie, la anumite intervale de timp. Stanceniul a fost un asemenea loc harazit de Dumnezeu, ca obarsie si radacina a Emiliei Lates, sa-i aduca ursitoare bune, sub acel semn al harurilor si al darurilor. Pentru ca, sa recunoastem, sa te nasti cu glas frumos, sa ai acea pasare cantatoare _ privighetoare in gat, sa aduci alinare, sa mangai inimi este un dar. Un har al celor alesi. Cat vine de la mama, cat vine de la bunica, oare cata-i zestre si mostenire de la acest neam inzestrat? Copila din Stanceni, eleva la liceul din Toplita, studenta la Institutul Pedagogic de 3 ani din Targu-Mures, apoi la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti, a nimerit sub mana unor dascali si sfatuitori precum Emilia Comisel, Tudor Jarda, Pavel Tornea, Vasile Contiu, care au intuit calitatea acelui aluat bun, confirmand acea chemare a intoarcerii la izvoare, ca profesoara pe Valea mioritica a Gurghiului _ la Ibanesti _, unde si-a facut o rodnica ucenicie, apoi ca solista si director al Ansamblului Profesionist "Muresul", mereu calauzita de talent si exigenta profesionala. Pornind, odata cu limpezimea curgerii Muresului, de sub maretia Calimanilor, Emilia Lates, alaturi de colegele Leontina Pop, Dorina Oprea, Dorina Grad, Tatiana Tinta Maghiar, Marioara Precup, de colegul Nelu Sopterean, increzatoare in cantecul si in poezia lasate de inaintemergatori, a marcat acele semne ale dainuirii noastre, prin inzestrare, convinsa ca si cantecul popular este una dintre componentele renasterii nationale. Daruind fericire ascultatorilor si privitorilor, aparand, odata cu limba care ne da identi