Al doilea meci din acest campionat dintre formaţiile nou promovate s-a disputat pe Municipalul din Mediaş, unde localnicii de la Gaz Metan au primit vizita stegarilor braşoveni. În ciuda unei călduri caniculare sufocante, meciul a început alert, cu o formaţie de la poalele Tâmpei mai ofensivă, cu acţiuni bine legate în careul advers. Totul a durat un sfert de oră, pentru că medieşenii au echilibrat meciul, jucându-se pe contre, cu faze la ambele porţi. În min.17, Eric driblează elegant în faţa lui Ionescu, şutează surprinzător din 20 m., dar Stelea nu se lasă păcălit. În acelaşi minut, galben-negrii au o acţiune rapidă prin Munteanu-Ezequeias-Hadnagy, însă ultimul pierde ocazia de a pune în pericol poarta apărată de Steţca.
Romeo Surdu face risipă de energie, participă la ambele faze, dar nu se concretizează nimic şi datorită faptului că nu este, primeşte multe mingi în careul advers. În min. 22, Roman trimite în diagonală la Munteanu, iar şutul acestuia la colţul lung trece de puţin pe lângă vinclu. În min.26, Rui Duarte întârzie la o fază încâlcită în careu şi-l faultează pe Boaru, dar Colţescu fiind aproape de fază, consideră o intervenţie corectă la minge. Stelea are o intervenţie salutară în min.31, la şutul lui Sabou, dar asistentul consideră că atacantul gazdelor se afla în ofsaid. Prima repriză se încheie cum a început, niciuna din echipe neputând să pună probleme în atac. La reluare, cu toate că temperatura caniculară se menţine, echipele îşi dispută cu multă ardoare întâietatea. Cele mai mari ocazii aparţin braşovenilor, care prin Dedu, în min. 67, şi Ilyeş, în min. 70, puteau să înscrie. Primul, la numai patru minute de la intrarea în teren, ratează intercepţia balonului la punctul cu var la centrarea lui Munteanu, iar Ilyeş trimite cu capul din careu de puţin peste poartă. Gazdele puteau şi ele să înscrie, prin Prodan, în min. 68, când intră în car