Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii români, exploataţi în Italia

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 23 august 2008 ·

Aproape 1.000 de copii originari mai ales din Europa de Est, dintre care mulţi români, şi Africa au fost între anii 2000 şi 2007 victime ale traficului cu fiinţe umane şi exploataţi în Italia, potrivit unui raport publicat ieri de secţia italiană a organizaţiei Save the Children, potrivit AFP. Dintr-un total de 54.559 de persoane, „victime ale traficului cu fiinţe umane care au primit asistenţă şi protecţie în Italia între 2000 şi 2007, 938 sunt minori“, se arată în raport. Potrivit organizaţiei, numărul „este cu siguranţă mai mic decât cel real“ şi numeroase victime „sunt fără protecţie şi fără asistenţă“. În ceea ce priveşte prostituţia, majoritatea victimelor provin din Europa de Est şi din Nigeria. Tinerele nigeriene trebuie să plătească „între 30.000 şi 50.000 de euro“ pentru a deveni libere, afirmă ONG-ul. Mulţi copii sunt constrânşi să cerşească sau să efectueze muncă grea pentru „salarii derizorii“, mai ales în agricultură. „Copii şi adolescenţi, în general români, dar şi originari din Republica Moldova sau nord-africani, dintre care unii cu vârste sub 14 ani şi care nu pot fi urmăriţi penal, sunt aduşi în Italia pentru a fura“, a spus sursa. „Minorii care provin din Gabon şi din Senegal şi care sunt implicaţi în transportul şi traficul de droguri nu sunt numeroşi, dar numărul lor este în creştere“, a afirmat Save the Children. Aproape 1.000 de copii originari mai ales din Europa de Est, dintre care mulţi români, şi Africa au fost între anii 2000 şi 2007 victime ale traficului cu fiinţe umane şi exploataţi în Italia, potrivit unui raport publicat ieri de secţia italiană a organizaţiei Save the Children, potrivit AFP. Dintr-un total de 54.559 de persoane, „victime ale traficului cu fiinţe umane care au primit asistenţă şi protecţie în Italia între 2000 şi 2007, 938 sunt minori“, se arată în raport. Potrivit organizaţiei, numărul „este cu siguranţă mai mic decâ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hezbollah confirmă moartea lui liderului grupării, Hassan Nasrallah, şi promite continuarea luptei împotriva „inamicului”

Mediafax acum o ora
Gruparea libaneză a anunţat, prin intermediul unei declaraţii, că Hassan Nasrallah, liderul suprem, a fost ucis în cursul zilei de vineri, scrie Al Jazeera. Confirmarea oficială a uciderii lui Nasrallah vine după ce IDF a anunţat sâmbătă că acesta a

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 26 minute
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Mircea Fechet a convocat nouă şedinţă de urgenţă: Zonele cu risc mare, în această perioadă, sunt Galaţi şi Vaslui

Mediafax acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a convocat, sâmbătă dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteo şi hidrologice. „Zonele cu risc mare, în această perioadă sunt Galaţi şi Vaslui deoarece pot fi

Jannik Sinner, dezamăgit de apelul WADA în cazul său de dopaj: „Sunt total surprins!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jannik Sinner (23 de ani, lider ATP) a reacționat după ce .

Avertizări de viituri: lista cu râurile și bazinele hidrografice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Hidrologii au emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de viituri pe râurile din Dobrogea, precum şi în bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Jiu, Olt, Călmăţui

Rafale de vânt de 80 km/h pun în gardă ministerul Energiei. Ia naştere un nou comandament

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un nou comandament energetic, aşa cum am anunţat încă de ieri. Toţi operatorii de transport şi distribuţie sunt în dispozitiv: au constituit comandamente proprii, au suplimentat echipele de intervenţie în zonele vizate de condiţii meteo

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 4 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 8 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile în Maldive

Mediafax acum 6 ore
Deşi criza a trecut, iar graniţele s-au deschis, nevoia de a evada din cotidian a rămas. În acest scop, o familie de români a plătit 84.000 de euro pentru o vacanţă în Maldive, declară Cosmin Marinof, CEO-ul agenţiei turistice Dertour. „Am vândut o

Nicolae Ciucă, către liberalii din județul natal: Sunt convins că vom obţine cele mai bune rezultate la alegerile parlamentare şi prezidenţiale

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, sâmbătă, cu liberalii din Dolj, exprimându-şi convingerea că formațiunea pe care o conduce va obţine „cele mai bune” rezultate în alegerile de la sfârșitul anului. „M-am bucurat să mă întorc acasă, prin

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/17°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°