In fine, dupa trancaneala referitoare la privilegiile unora si discriminarea altora, pe care am auzit-o repetata cu precizie si stereotipie de patefon, in lungul si in latul anilor ’90, astazi se reia, dupa o mica pauza, intreaga discutie. Odinioara, gaselnita a fost omologata in cadrul Vadimiadei, cea mai serioasa si mai de rasunet national olimpiada politica de dupa mineriada. Minoritarii vor privilegii, de parca restul populatiei ar fi alcatuita din fraieri, suna, generic, teza PRM. si, la randul lor, oamenii UDMR spuneau ca nu mai vor sa fie discriminati ori tratati drept cetateni de rangul doi ai acestei tari, subintelegand ori ca ei sunt tacit decazuti din anumite drepturi, ori ca restul populatiei din Romania detinea privilegii la care ei nu aveau acces. si uite asa, in primul deceniu de dupa revolutie toata lumea vedea la ceilalti inegalitati; cu mai multa sau mai putina dreptate.
Pe acest fond au venit si insi destepti si instruiti care, in loc sa demonteze artificiul acesta retoric, au preferat sa il ia in serios. Au conchis, prin urmare, ca a da drepturi in plus unui grup minoritar tine de corectitudinea politica. Dar cei care agreau acest punct de vedere au uitat sa specifice ca drepturi in plus nu inseamna, neaparat, privilegii. Cat despre cei care erau in dezacord cu perspectiva aceasta si o dezavuau, lor li s-a parut de-acum mai important sa diabolizeze corectitudinea politica. De parca toata lumea ar trebui tratata in acelasi mod, ca intr-o utopie ce importa din justitie principiul aplicarii aceleiasi unitati de masura pentru toata lumea; si pentru barbat, si pentru copil, si pentru femeie, si pentru pensionar. Numai ca, iata, justitia nu pedepseste la fel delincventa juvenila si pe cea matura. De unde rezulta ca eroarea acestui mod de a pune problema nu este deloc neglijabila.
Acum, ca si intelighentia natiei s-a aflat in
