Intrebarea, cu toata incarcatura ei kantian-fundamentala, poate parea mult prea pretentioasa pentru un asemenea subiect, in esenta, trivial si pentru un asemenea personaj, in esenta, marginal. Asumand riscul alunecarii in ridicol, ea exprima totusi o perplexitate, o incapacitate de a cuprinde rational un fapt care se petrece sub ochii nostri, cu alte cuvinte constata ca ne aflam in fata nu doar a unui scandal politic, ci si a unuia intelectual.

De ce este imposibil de conceput ca Mona Musca sa mai candideze o data pentru o functie publica in statul roman? Inainte de toate, pentru ca din 2006, de cand s-a descoperit ca a fost turnatoare la Securitate cu numele conspirativ "Dana", nu s-a schimbat absolut nimic fundamental in prestatia doamnei Musca. Ea a demisionat din Parlament pentru ca a mintit atunci cand la inceputul mandatului a declarat ca nu a colaborat cu Securitatea. Mona Musca nu a fost adusa in fata unei instante pentru fals in acte publice si nu a primit nici un fel de verdict. Domnul Stolojan sustine ca doamna Musca a platit pretul colaborarii cu Securitatea. Cum a platit? Stand doi ani in afara Parlamentului, departe de camerele de televiziune? Cu tot respectul, dar a nu fi parlamentar vreme de doi ani nu poate provoca suferinte chiar atat de mari si nu se califica drept exil sau drept penitenta. Pentru ca, la urma urmei, Lustratia, pe care Mona Musca a promovat-o in Parlament, tocmai asta inseamna: ca cei vizati sa nu ia parte la viata publica vreme de zece ani. Penitenta ar fi fost daca doamna Musca ar fi renuntat la pretentiile ridicole cum ca nu a facut politie politica, cum ca a actionat din nu stiu ce convingeri patriotice sau ca nu ar fi facut rau nimanui si ar fi cerut scuze pentru minciunile sale, inainte de toate, celor care au crezut ca vad in ea o dovada luminoasa ca o noua clasa politica eliberata de trecutul mocirlos al comunismului es