Liderul echipei feminine de handbal dezvăluie atmosfera tensionată din sânul naţionalei şi comportamentul abuziv al selecţionerului Tadici. Sursa: Agerpres
Echipa feminină de handbal a României a venit la Beijing cu gândul la o medalie olimpică, dar a eşuat lamentabil. Azi-dimineaţă, tricolorele au înfruntat Suedia, în meciul pentru locurile 7-8. Dintre toate componentele lotului, cea mai supărată pentru această contraperformanţă este portăriţa Luminiţa Huţupan-Dinu (37 de ani), care anunţase că după Olimpiadă se retrage.
Cea mai bună jucătoare română la turneul olimpic, Huţupan n-a ezitat ieri, printre hohote de plâns, să vorbească despre relaţia cu antrenorii. Mai exact, „Huţu“ i-a acuzat în mod direct pe antrenorii Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi că, în loc să le ajute să treacă peste eşecul cu Norvegia, le-au jignit şi pedepsit pe handbaliste, aşa ajungându-se la înfrângerea dureroasă cu Ungaria şi la umilinţa cu Franţa.
„Să dea Dumnezeu să-ţi spargă hoţii casa!“
EVZ: Luminiţa, eşti dezamăgită…
Luminiţa Huţupan Dinu: Bineînţeles. Sunt dezamăgită şi chiar foarte afectată. Am plecat de acasă să câştigăm o medalie, iar visul nostru s-a spulberat. Am ajuns acum să ne batem pentru locurile 7-8. Vă spun sincer că nu mai am nicio tragere de inimă. Sunt neagră în suflet!
Pari a fi cea mai afectată de această contraperformanţă. De ce?
E dureros, fiindcă pentru mine Olimpiada a însemnat şi retragerea de la naţională. Am spus-o încă de la plecarea spre Beijing: renunţ! Am încercat să trec peste tot ce s-a întâmplat între mine şi antrenorul Tadici, peste toate scandalurile şi jignirile, tocmai pentru că am vrut să fac încă o dată o mare performanţă. M-a făcut în toate felurile. Ţin minte că, după un meci mai slab la Oltchim, mi-a zis: „Să dea Dumnezeu să-ţi spargă hoţii casa!“. Să ştiţi însă că eu