Vizita de 48 ore in cinci state-cheie din regiunea Marii Negre si Marii Caspice a fost utila si necesara.
Razboiul din Georgia si urmarile sale neclare, foarte amenintatoare, transforma intreaga zona in cel mai periculos potential exploziv, intre Vest si Est, in versiune adaugita, de la sfarsitul Razboiului Rece. Plasata intre proaspatul stat independent Kosovo, nerecunoscut de Romania si Rusia, si probabil viitorul stat independent Osetia de Sud, impus de Rusia impotriva Georgiei, a NATO, UE si a dreptului international, Romania are o problema de politica interna si externa majora.
Cu o comunitate etnica mare in interior si participare diplomatica si de intelligence ofensiva la Marea Neagra, in asteptarea unor conducte de petrol si gaz care ocolind Rusia, sa n-o ocoleasca la randu-i, fiind (auto)perceputa in ultimii patru ani ca varf de lance al “americanizarii” Ucrainei si Georgiei, dar in stagnarea cronica a dialogului cu Moscova, Romania este obligata asadar sa intervina in circuitul de criza cu pozitii actualizate.
Romania are o problema nemijlocita cu Republica Moldova si Transnistria, dar in Patrulater, alaturi de Ucraina si Rusia, aparent doar amortizata de apartenenta noastra in UE si NATO.
Rolul Romaniei in acest cvartet este vital, din perspectiva mizei de securitate si interes national strategic, dar secundar din cea a ponderii reale. Aceasta tensiune dintre obligatii aspirationale, pe de-o parte, si inconsistenta statutului, pe de alta, nu va intarzia sa produca efecte nedorite dupa explozia din Caucaz.
Pana acum, Basescu a esuat in relatiile cu Moldova, chiar daca nu doar din vina politicii lui sinuoase si provocatoare in raport cu regimul de la Chisinau, obtuz, provincial, comunistoid si prosovietic, dupa decesul URSS. Liderul roman n-are o relatie buna nici cu Ucraina, desi aici vina este mai mare la K
