La Slobozia, in inima Baraganului
O poveste scrisa la doua maini
Rar intalnesti o biserica atat de frumoasa in simplitatea ei. Bisericuta "Buna Vestire" din Slobozia e ca o mica bijuterie gasita in cutia cu amintiri a bunicii. Cladita modest, din barne suprapuse si acoperis de sita, cu pridvor taranesc si doua ferestruici albastre, iti vine sa o decupezi si sa o iei acasa, indesand-o usor vinovat in buzunarul de la piept. In Slobozia i se spune "biserica cea noua", desi e veche de la 1737, de pe vremea cand mosnenii liberi din satul vecin, Poiana, au construit prima biserica "megieseasca" din Baragan. Sa fi stiut ca ea va fi mutata, candva, la oras, poate i-ar fi lasat lemnul viu, nejertfit, in padurea de stejari seculari...
Adusa din sat, din Poiana, desfacuta si recladita de mai multe ori, cu oprelisti si intamplari din cele mai grele, biserica "Buna Vestire" din Slobozia e ridicata dintr-un lemn care nu se mai gaseste demult in Baragan: stejarul de cer. Din fosnetul padurii de altadata, din taria si nepatrunsul ei, au mai ramas doar varghile (grinzile) imbinate la capete in tancuri (cheotori), potrivite numai din barda si secure, acoperisul in patru ape, crucile incizate din pridvor, deopotriva cu alte insemne cristice (pestele, pasarea, soarele din glastra) si braul in torsada - funia, Sanul lui Aavram sau Vesnicia.
Liberi, mandri si nesupusi cuiva, mosnenii poenari nu puteau gasi un lemn mai mistic, mai trainic si bineplacut lui Dumnezeu decat lemnul de cer. Lemnul inaltarii si al rugaciunii liturgice.
Arca lui Noe
In mijlocul orasului galagios si aglomerat, bisericuta "Buna Vestire" se adaposteste, retrasa parca in ea insasi, ocrotindu-si matern si la vedere bogatia unor stergare si vechi icoane taranesti, ferestrele mici si iconostasul stralucitor, de o frumusete care iti taie respiratia, in culori rar in
