Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Repartitorul, pus din nou la zid

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 23 august 2008 ·

Un craiovean pensionar a luat iniţiativa constituirii unei asociaţii a utilizatorilor de centrale termice de apartament, care să lupte cu firmele care instalează repartitoare.

Un pensionar de 65 de ani din Craiova intenţionează să înfiinţeze în curând Asociaţia Proprietarilor de Centrale Termice de Apartament (APCTA), deranjat că în lunile de iarnă trebuie să plătească bani în plus pentru încălzire, deşi nu beneficiază de asemenea servicii. Craioveanul a luat această decizie după ce a văzut o ştire la televizor, conform căreia firmele care montează repartitoare au deja o asociaţie.

„Cei cu centrale termice trebuie să să se organizeze într-o asociaţie, pentru că numai aşa îşi pot apăra drepturile cu succes. Am avut recent discuţii cu cei de la asociaţie, am şi văzut persoane care s-au luptat în instanţă, singure, şi nu au obţinut nimic“, a spus Marin Leoveanu. El a explicat şi cum i-a venit această idee, menţionând că a avut de suferit din cauza repartitoarelor.

„Am văzut că s-a înfiinţat recent asociaţia firmelor care montează repartitoare la calorifere. Ei ne impun taxe care, în opinia mea, nu trebuie plătite, cum ar fi plata căldurii degajate în subsol de conductele de apă caldă sau de cele din apartament. Spre exemplu, în luna ianuarie 2008, eu am avut de plătit la întreţinere 180 de lei, dintre care 50 însemnau numai căldura făcută din beci. Nu este corect, pentru că eu îmi produc singur energia termică, am centrală“, a mai spus craioveanul. Marin Leoveanu aşteaptă voluntari pentru a pune bazele acestei asociaţii.

Cazuri ciudate referitor la repartitoare au tot fost semnalate în ultima vreme. Din cauza caniculei, unui craiovean i-a înregistrat repartitorul consum de energie termică şi i-a venit factură la căldură în plină vară. Alţii povestesc cum poate fi păcălit un repartitor cu prosopul ud.

„Pui prosopul ud pe calorifer şi rep

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 22 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°