Diferenţa în sondaje dintre cei doi candidaţi este nesemnificativă; alegerea „coechipierului“ pentru Casa Albă ar putea face diferenţa. Sursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
Senatorul american Barack Obama a afirmat joi că deja a ales „vicepreşedintele“ echipei democrate care va candida în alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie, dar a refuzat să identifice persoana sau măcar să spună dacă aceasta a fost înştiinţată şi este de acord. „Nu voi mai face vreun alt comentariu pe acest subiect decât după ce-l voi prezenta lumii întregi pe partenerul meu“, a adăugat prezidenţiabilul american.
Anunţul său ar putea fi făcut „în câteva zile sau chiar ore“, în aprecierea CNN, dar nu mai târziu de astăzi. Totuşi, Obama a oferit câteva indicii descriind criteriile pe care le-a urmărit în procesul de selecţie: cineva care este „pregătit să fie (vice)preşedinte“ şi care să fie un „partener în întărirea economiei pentru clasa mijlocie şi familiile muncitoare. „Vreau pe cineva care este independent, cineva care să lupte contra noţiunilor mele preconcepute şi să mă provoace astfel încât să avem o dezbatere robustă la Casa Albă“, a precizat senatorul de Illinois.
Potrivit celui mai recent „sondaj al sondajelor“, Obama păstrează un avantaj minuscul, de 1,4 procente, în faţa celor 43,4% din sufragii ale rivalului său, John McCain, fiind de aşteptat ca anunţarea „vicepreşedinţilor“ celor doi candidaţi să limpezească ceva mai mult opţiunea electoratului american.
Probleme în tabăra McCain
Sediul de campanie din Denver al republicanului John McCain a fost evacuat joi, după primirea unei scrisori de ameninţare şi a unui plic conţinând o pulbere albă „neidentificată“. Scrisoarea în cauză a sosit în cursul după-amiezii, iar personalul din sediu a înştiinţat imediat autorităţile locale şi federale.
Scenariul s-a repet