Doi ciobani români au fost arestaţi, de carabinieri, la Roma, pentru că au „agresat brutal” un cuplu de olandezi. Ei tăbărât cu bâtele pe cei doi şi apoi au violat femeia. Faptele s-au petrecut vineri noaptea, la periferia Romei, relatează Il Messaggero, preluat de Agerpres. Cei doi ciobani – Paul Petre (32 de ani) şi Bohuş Andrei Vasile (30 de ani) – se aflau în Italia de trei ani şi locuiau în rulote împreună cu alţi patru conaţionali. Ei au fost imediat identificaţi de olandezi ca fiind agresorii. Olandezii ceruseră iniţial indicaţii de la grupul de români, pentru a găsi un loc unde să campeze. Doi dintre aceştia, au povestit ei, au revenit în toiul nopţii, au intrat în cort, i-au jefuit şi i-au bătut cu bâtele pe cei doi, după care au violat, pe rând, femeia.
Olandezii au reuşit să vorbească cu un şofer ce se afla în trecere şi care a dat alarma şi a permis intervenţia poliţiei. Bărbatul a suferit un politraumatism, fractură de braţ, fractură de maxilar, iar femeia, pe lângă fracturi la braţul stâng şi fracturi costale, are un profund traumatism craniofacial şi toată dantura distrusă.
Primarul Romei: şi victimele sunt vinovate
Edilul-şef al Romei, Gianni Alemanno, crede că au şi ei partea lor de „vină”. Cuplul a avut „un comportament ilegal, nu mă simt răspunzător (…) Este un caz limită, victimele s-au cazat, în mod ilegal, într-un loc uitat de lume şi de Dumnezeu”, a declarat Alemanno pentru cotidianul La Stampa. Cu alte cuvinte, şi-au căutat-o singuri, comentează ziarul citat. De asemenea, primarul Romei a subliniat că problema siguranţei nu este o idee fixă a administratorilor de centru-dreapta, ci este o necesitate a oraşului şi a mulţumit carabinierilor că i-a predat justiţiei pe cei doi ciobani români, „răspunzători de această incredibilă violenţă”. (E.F.)
Doi ciobani români au fost arestaţi, de carabinieri, la Roma, pentru