Maşina controversatului om de afaceri craiovean Constantin Dâlgoci, un autoturism Mercedes, în valoare de 100.000 euro, a fost incendiată în noaptea de sâmbătă spre duminică chiar în
Maşina controversatului om de afaceri craiovean Constantin Dâlgoci, un autoturism Mercedes, în valoare de 100.000 euro, a fost incendiată în noaptea de sâmbătă spre duminică chiar în faţa locuinţei acestuia.
Dâlgoci susţine că ar fi vorba de răzbunarea unui consilier judeţean.
Mercedesul a ars în proporţie de 70 la sută. Suspectul, Daniel Vasilescu, în vârstă de 23 de ani, din comuna doljeană Galicea Mare, a fost prins de câţiva tineri care treceau prin zona casei multimiliardarului. Asupra sa avea, potrivit martorilor, o sticlă cu benzină.
Poliţiştii l-au anchetat pe bărbat timp de mai multe ore, apoi l-au prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Craiova cu propunere de arestare preventivă.
Afaceristul spune că cel care i-a incendiat limuzina, pe care abia o cumpărase şi nu apucase s-o asigure, ar fi fost pus de un consilier judeţean pe care l-ar fi împrumutat cu 300.000 de euro. Dâlgoci îşi motivează suspiciunea prin faptul că cel căruia i-a împrumutat, după ce i-a înapoiat datoria, l-a ameninţat cu lumea interlopă, dacă va spune presei "unele lucruri".