Trei copii mai mici de cinci ani au fost plimbaţi o noapte întreagă cu o maşină de salvare fiindcă la centrul de primire le-a fost trântită uşa în nas Unde pot fi cazaţi trei
Trei copii mai mici de cinci ani au fost plimbaţi o noapte întreagă cu o maşină de salvare fiindcă la centrul de primire le-a fost trântită uşa în nas
Unde pot fi cazaţi trei copilaşi care nu îşi pot purta singuri de grijă? În niciun caz la Centrul de Primire a Minorilor Baia Mare, care funcţionează exact cu acest scop.
Trei copii din oraşul maramureşean Seini şi-au petrecut noaptea la Serviciul de Ambulanţă din Baia Mare, după ce le-a fost refuzată internarea atât la spitalul judeţean, alături de mama lor care năştea, dar şi la Centrul de Primire al Minorilor din Baia Mare.
Neavând altă soluţie, angajaţii Serviciului de Ambulanţă Baia Mare i-au cazat pe cei trei minori cu vârste de unu, trei şi cinci ani, la sediu, după ce aceştia au dormit timp de câteva ore într-o ambulanţă.
Tată denaturat
În noaptea de sâmbătă spre duminică, Maria Gaşpar, o femeie de 38 de ani din Seini, a solicitat ambulanţa, fiind pe punctul de a aduce pe lume un copilaş. Fiindcă acasă mai avea patru copii, ea a decis ca pe cel mai mare, în vârstă de opt ani, să-l lase acasă, iar pe ceilalţi trei să-i ia cu ea, fiind prea mici pentru a rămâne singuri acasă.
Potrivit declaraţiei ei, tatăl nu este în măsură să aibă grijă de micuţi, fiind beţiv şi violent.Numai că, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, unde femeia a fost dusă să nască, cei trei micuţi nu au fost primiţi. "Dacă erau copii sănătoşi, era riscant să-i fi dus între bolnavi. Mediul nu e steril, îi luam sănătoşi şi poate plecau bolnavi", s-a justificat directorul adjunct al instituţiei, dr. Sabin Nemeş-Bota.
Portarul, factor-cheie
De la spital, echipajul de la Ambulanţă a dus copiii la Centrul de