Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siveco recrutează în cinci oraşe

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 august 2008 ·

Reprezentanţii companiei spun că, până la finele anului, vor face 150 de angajări pentru Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi şi Timişoara. Sursa: Siveco

Programatori specializaţi pe diverse tehnologii (Java - JEE, .NET, Oracle), team leaderi, manageri de proiect, directori de departament, economişti-contabili, responsabili cu asigurarea calităţii, specialişti în domeniul marketingului şi în cercetare-dezvoltare sunt doar câteva dintre posturile scoase la concurs de Siveco.

„Până la finele anului, ne-am propus să recrutăm aproximativ 150 de noi angajaţi“, spune Daniela Bichir, vicepreşedinte de asigurare a calităţii şi de resurse umane al companiei Siveco. Locurile de muncă sunt disponibile pentru Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi şi Timişoara.

Dacă vei obţine unul dintre aceste joburi, pe lângă salariu, vei beneficia, în funcţie de poziţia pe care o vei ocupa, de telefon şi maşină de serviciu.

Există şi bonusuri de fidelitate, acordate pe baza vechimii în companie, la cinci şi la zece ani, acestea fiind, al 14-lea şi respectiv al 15-lea salariu.

Asigurările medicale sunt gradate în funcţie de vechimea angajaţilor în companie. Programul de lucru este de la 8.00 la 19.00, cu o oră pauză de masă, în intervalul 13.00-15.00.

Se pune accent pe dezvoltarea personală

Fiecărui nou membru al echipei i se desemnează un mentor, care îl va ghida şi îl va ajuta să se integreze cât mai repede. Această etapă este urmată de coaching oferit de colegii de echipă.

Compania organizează şi foarte multe cursuri de formare profesională - tehnice, de programare, de administrare baze de date, de analiză de business, de project management, MBA, până la cursuri pentru dezvoltarea abilităţilor interpersonale - „soft-skills“, abilităţi de comunicare, prezentare, negociere, customer

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 38 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 38 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 31 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 38 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°