Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimele zile caniculare au facut victime

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 25 august 2008 ·

Zilele calduroase de la finele saptamanii trecute au trimis din nou iesenii la spital. Numai in cursul zilei de sambata, la Spitalul de Urgente Sf. Ioan au fost transportati peste zece ieseni care au fost doborati de caldura. Potrivit dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii de Primire Urgente (UPU) din cadrul Spitalului Sf. Ioan Iasi, in ciuda avertizarilor privind riscurile deplasarilor la orele cand temperaturile sunt ridicate, numeroase persoane au fost aduse din strada cu stari lipotimice.

Majoritatea celor cazuti in strada sunt ieseni de peste 60 de ani care sufera de diverse afectiuni cardiace sau neurologice. La UPU au primit ingrijiri medicale si doua femei de 85, respectiv 81 ani, care s-au expus un timp indelungat la soarele amiezii. Acestea prezentau astenie, ameteli si greturi. Desi au solicitat externarea, medicii de la Urgenta au insistat ca cele doua femei sa ramana internate pentru o zi pentru a putea fi monitorizate si sa primeasca medicatie. "Persoanelor li s-au asigurat medicatia de suport, iar majoritatea acestor pacienti au avut o evolutie clinica favorabila. Remarcabila este varsta acestor pacienti, toti fiind de peste 60 ani, cu probleme cardiace sau neurologice cunoscute. Am avut si doua paciente de 85 si 81 ani care s-au expus la soarele amiezii. Au ajuns la noi cu astenie, vertij, greturi si transpiratii ameliorate rapid dupa asigurarea suportului volemic. Cu toate ca au solicitat externarea, am insistat ca pacientele sa ramana pana spre seara in unitate, asigurandu-le medicatie si monitorizare" , a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, sef UPU de la Spitalul Sf. Ioan.

Zilele calduroase de la finele saptamanii trecute au trimis din nou iesenii la spital. Numai in cursul zilei de sambata, la Spitalul de Urgente Sf. Ioan au fost transportati peste zece ieseni care au fost doborati de caldura. Potrivit dr. Tud

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°