Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest pentru pedepsirea ucigaşului din Ferrari

Publicat in Adevarul, luni 25 august 2008 ·

Oamenii cer în stradă ca Adrian Cocoană, criminalul din bolid, să fie pedepsit exemplar Peste o sută de persoane au protestat sâmbătă la locul accidentului şi în centrul oraşului.

Oamenii cer în stradă ca Adrian Cocoană, criminalul din bolid, să fie pedepsit exemplar

Peste o sută de persoane au protestat sâmbătă la locul accidentului şi în centrul oraşului.

Ucigaşul cu Ferrari, Adrian Cocoană, a reuşit să scandalizeze un oraş întreg. Pentru că nu doresc ca acest caz să fie muşamalizat, peste o sută de timişoreni au protestat în stradă, cerând pedepsirea lui Cocoană pentru crima comisă din culpă. Oamenii s-au întâlnit la locul accidentului şi în centrul civic, unde au aprins lumânări în memoria victimei lui Cocoană, inginerul Lucian Reja.

Miting în Piaţa Operei

Sâmbătă, peste o sută de persoane s-au adunat în Piaţa Operei, unde au protestat timişorenii şi în decembrie 1989. Printre protestatari se afla şi mama fratelui vitreg al celui ucis.

"Fiul meu, care are 11 ani, plânge de trei zile. Îl iubea atât mult pe Lucian, era idolul lui, vorbeau la telefon din toate ţările în care era plecat cu serviciul. Acum, când vede pe cineva pe stradă care seamănă cu Lucian mă întreabă dacă nu e el. Mama victimei trebuie să plătească ratele la apartament în locul lui şi nu are cum şi va ajunge în stradă.

Pentru ce toate acestea? Atâta suferinţă pentru un inconştient care acum încearcă să scape. Nu putem accepta aşa ceva", spune Otilia Halunga, mama fratelui vitreg al lui Lucian Reja.

Răducu, fratele lui Lucian, nu a fost dus la înmormântare pentru că părinţii s-au temut că nu va face faţă şocului de a-şi vedea idolul în sicriu.

La protestul din centrul oraşului au fost prezenţi şi colegii lui Mircea Preduţ, şoferul unui taxi pe care Cocoană l-a lovit înainte să ajungă pe trotuar.

"Mă tem, pentru că nu am bani mulţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 2 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum o ora
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 3 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Blocaj în coaliţie pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată / 2 iulie, data limită pentru adoptarea Hotărârii de Guvern - surse

News.ro acum o ora
A fost blocaj în coaliţie, la întâlnirea de miercuri seară, pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, astfel că şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată la o dată ulterioară. Guvernul urma să adopte în şedinţă Hotărârea de guvern cu c

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum o ora
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 2 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Avertizare meteo de ultimă oră! Județul Botoșani, sub Cod galben

Botosani News acum o ora
Meteorologii au emis, astăzi, o avertizare nowcasting de vreme severă imediată pentru județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județul se află sub Cod galben, de la ora 8:45 până la ora 14:00 Se vor semnala : Intensifică

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 4 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Producătorul de încălțăminte sport de lux Golden Goose trebuia să vină la bursa din Milano, dar s-a răzgândit

Wall-Street.ro acum 38 minute
Brandul italian de încălțăminte sport de lux Golden Goose și-a anulat listarea la bursa din Milano, citând tumultul politic din Europa, dar și, mai specific, dorința lui Emmanuel Macron de a organiza alegeri anticipate, lucruri care afectează piața

Vremea

București
acum

31°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

31°
joi

21°/31°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°