Un incident de la boxe ar fi putut să-i anuleze lui Felipe Massa victoria de la Valencia, însă acesta s-a ales doar cu o amendă Pilotul brazilian a ieşit de la standuri în calea lui
Un incident de la boxe ar fi putut să-i anuleze lui Felipe Massa victoria de la Valencia, însă acesta s-a ales doar cu o amendă
Pilotul brazilian a ieşit de la standuri în calea lui Adrian Sutil. Stewarzii au analizat incidentul, iar Massa a primit o amendă de 10.000 de euro.
Marele Circ s-a oprit pentru prima oară la Valencia, iar circuitul din portul spaniol ar putea fi unul cu ghinion pentru Ferrari.
Deşi Felipe Massa a fost desemnat câştigător la finalul celor 57 de tururi, fiind primul care a văzut steagul cu pătrăţele, totuşi victoria sa a fost confirmată de stewarzi după analiza incidentului de la boxe.
La a doua sa intrare la standuri, lui Massa i s-a dat cale liberă pe culoar, însă din spate venea Adrian Sutil de la Force India. Cei doi au fost la un pas să se acroşeze, Massa evitând incidentul în ultima clipă. Ar fi putut urma o penalizare de 10 secunde la standuri pentru pilotul Ferrari, însă pe moment oficialii cursei nu au reacţionat. Aceştia au anunţat că vor analiza situaţia, după cursă, Massa fiind în cele din urmă amendat cu 10.000 de euro, dar rămânând învingător.
Raikkonen a accidentat un mecanic
Nici celălalt pilot al scuderiei Ferrari, Kimi Raikkonen, nu a avut o duminică prea plăcută la Valencia. A fost în primul rând un alt incident la standuri, care însă, spre deosebire de cel al lui Massa, s-a soldat cu urmări mult mai grave. Raikkonen a plecat prea repede după alimentare, furtunul de combustibil fiind încă anexat maşinii, iar mecanicii foarte aproape de monopost.
Unul dintre ei a avut ghinionul de a se afla între cele două roţi de pe dreapta, fiind luat efectiv pe sus în momentul în care Raikkonen a accelerat