SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Prima ţară unde ne-am putut duce, doar de plăcerea dusului şi a cumpăratului, a fost Turcia. În 1990, cîteva graniţi se rupeau aşa cum se rup digurile. Plecam puhoi în Cornul de Aur, iar mărfurile otomane ne inundau. Nu erau ele cele mai bune, dar nici noi nu aveam bani pentru tot ce era mai bun la Istanbul.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Prima ţară unde ne-am putut duce, doar de plăcerea dusului şi a cumpăratului, a fost Turcia. În 1990, cîteva graniţi se rupeau aşa cum se rup digurile. Plecam puhoi în Cornul de Aur, iar mărfurile otomane ne inundau. Nu erau ele cele mai bune, dar nici noi nu aveam bani pentru tot ce era mai bun la Istanbul.
Pe atunci, Turcia era doar Istanbulul şi imensul său bazar. De fapt, imensa metropolă, cu puzderie de pieţe, magazine şi negustori. Cu hotelurile de şase dolari patul şi cu gecile din petice de piele, cu afacerile de toată mîna, cu trenurile şi autocarele burduşite de pachete, cu grupurile de polonezi şi ucraineni din zona Universităţii, cu tot ce socoteam că făcea viaţa frumoasă. Cu tot ce ne fusese interzis, începînd cu aurul de paisprezece carate şi terminînd cu fericirea de a hoinări şi de a nu da nimănui explicaţii la ce gîndeşti, ce spui şi ce faci.
Pentru mine, Istanbulul a fost numai revelaţie şi bucurie, în ciuda infernului din cursele Bucureşti-Laleli tur-retur. Şi pentru că la Istanbul am îndrăznit să mă întreb care vor fi fost cu adevărat relaţiile româno-turce de-a lungul secolului şi ce rol au jucat ruşii şi ceilalţi dragi vecini în istoria noastră, în istoria reală, nu în aceea măsluită, învăţată în liceu, îi rămîn marelui oraş recunoscător.
Din pricini care nu-mi sînt tocmai limpezi, am simţit la cîţiva ani odată nevoia imperioasă să mai merg în Turcia. Dacă vezi Turcia de mai multe ori într-un an, nu observi schimbările.
