Momentul de glorie al mitei electorale inca nu a venit. Adevarata provocare pentru cei care au dezvoltat si aplicat cu atita succes cumpararea de voturi urmeaza abia in toamna. Alegerile locale din iunie au demonstrat inca o data ca pentru o buna parte a electoratului, cu prepondenta cel din mediul rural, votul reprezinta o simpla marfa. Ofertat din patru in patru ani de politicieni pentru a li se acorda increderea, alegatorul s-a trezit dezorientat. "Care e mai bun?", intrebarea naiva a inceputului anilor '90, s-a transformat rapid in concluzia care insoteste astazi, ca un motto, fiecare scrutin: "Toti-s o apa si-un pamint". E drept, pentru votantul "bine informat" a existat, o buna perioada, un reper important, care l-a scos din incurcatura. Raspunsul la intrebarea "maica, da' Ion Iliescu la ce partid candideaza?" ii oferea siguranta ca si-a facut constiincios datoria de cetatean. Cum reumatismul dauneaza grav ubicuitatii, fostul presedinte a disparut treptat din prim-planul politicii, lasind in urma sa figuri descumpanite. Solutia salvatoare a venit chiar de la partidul creat de Iliescu. Intelegind ca nu vor putea beneficia la nesfirsit de imaginea absolventului de Hidrotehnica, pesedistii au implementat primii mita electorala. Cumpararea votului are, desigur, o traditie indelungata, dar aplicarea stiintifica a "spagii" avea nevoie de dezvoltarea unui "concept" actualizat. Astfel, in laboratoarele PSD, o echipa de specialisti cu renume in domeniu, printre care Hrebenciuc, Oprisan, Mischie, Contac sau Mazare, condusi de geniul lui Octav Cozminca, a creat elixirul mandatului etern. Odata scos pe piata, "produsul" a stirnit reactii vehemente din partea formatiunilor rivale. Acestea au infierat mecanismul, catalogindu-l drept un pericol real pentru democratie. In realitate, era vorba doar despre invidie. In scurt timp, beneficiind si de neglijenta PSD, care a uitat sa