Un drum bătătorit mai mult de ploi şi de piciorul omului decât de utilaje, cu buruieni pe margine şi o cale ferată în apropiere. Îi spune „Coloniei“. Pe stânga şi pe dreapta se-ntind case cu design asemănător. Sunt fostele locuinţe ale specialiştilor veniţi din toată ţara ca să lucreze la fabrica de ulei şi zahăr, construite de nemţi după cel de-al doilea război mondial.La o aruncătură de băţ de Craiova, undeva în capăt de Podari. Ne abatem pe drumul din stânga, ce duce spre fabrica de ulei, una dintre puţinele care au mai rămas în ţară. Peste câţiva metri se face o cărare, paralelă cu o cale ferată. Se văd garaje şi buruienile crescute aproape cât omul. Garduri din beton sau din sârmă ruginită adăpostesc coteţe sau locuri de parcare. Dincolo de ele, case, grădini... „În faţă nu e aşa urât“, se grăbeşte cineva să ne spună. Într-adevăr, de partea cealaltă, curţile sunt pline de verdeaţă. Oamenii şi-au încropit grădini şi au cultivat de-ale gurii chiar în faţa caselor mici, uniforme, cu înfăţişare asemănătoare. În ele au locuit mai întâi lucrătorii care au muncit la construirea fabricii de zahăr, atunci, după război, apoi specialiştii angajaţi aici. „A fost o vreme, la început, când erau locuite şi de conducere. Chiar şi fostul director, Ion Dragomir, a stat o perioadă în una dintre ele“, povesteşte unul dintre consilierii de la Podari, Marin Colţatu. În spate, ridicându-se spre cer, în soarele arzător, se profilează unul dintre silozurile gigantului Cargill.

Lucrătură nemţească În curte, familia Oprescu dă mâncare păsărilor. Bărbatul a lucrat vreme de 25 de ani în fabrica de ulei. „Toată platforma asta industrială pe care o vedeţi a fost investiţia Republicii Populare Române. Au făcut-o nemţii, apoi, când au venit, ruşii au luat tot, inclusiv gardurile. După război, statul a hotărât să facă aici un combinat de industrie alimentară. Dar casele erau deja cons