Călin Hera: "O discuţie despre principii pare desuetă şi plictisitoare, azi, când impostura şi mitocănia sunt lege şi obişnuinţă."
Micul scandal din PNŢCD i-a făcut pe mulţi să râdă. S-au plictisit să facă guverne în Cişmigiu? De ce luptă moşii pentru mai puţin de 1%? Sunt doar câteva dintre întrebările superioare puse, în zeflemea, de cei care şi-au pierdut vremea cu ştirea despre gâlceava ţărăniştilor. Fireşte, n-au mai stat să şi caute răspunsuri.
Trebuie spus din capul locului că PNŢCD încă reprezintă o miză, în ciuda zestrei sale electorale modeste (din acest punct de vedere, PNŢCD nu există, cu excepţia Timişoarei, oraş pe care îl controlează, şi a judeţului Timiş, „ţărănizat“ prin influenţă). În fotbal s-ar spune că sigla PNŢCD e importantă pentru palmares. E ceva ce nu poţi inventa peste noapte. E ceva ce poţi cumpăra, e drept, dar nu poţi altoi decât în timp. În sinea lor, deşi n-ar recunoaşte-o, toţi liderii politici importanţi din România ar da oricât să-şi lege numele de al PNŢCD. E o comoară politică.
Acesta a fost calculul PNL. Oferindu-le ţărăniştilor 30 de colegii, liberalii au vizat o lovitură de imagine (tovărăşia cu un partid istoric, anticomunist şi antipesedist este necesară într-un moment în care apropierea de PSD e tot mai enervantă pentru electoratul propriu) şi asigurarea câtorva mandate parlamentare certe, într-o zonă dinamică (Timişoara).
Dar care e calculul ţărăniştilor? Ambele tabere recunosc: PNŢCD nu are şanse să intre în parlament prin forţe proprii. Ambele tabere acceptă că vehiculul electoral cel mai potrivit e PNL. Atunci de ce se ceartă? Când le-au oferit cele 30 de colegii, liberalii au pus o condiţie: cei 30 vor merge la alegeri pe listele şi sub sigla PNL, iar PNŢCD, ca partid, nu va candida în niciun alt colegiu, ci îi va susţine pe liberali.
Pentru preşedintele M
