Procurorii craioveni au demarat o anchetă în cazul incendierii limuzinei omului de afaceri Constantin Dîlgoci. Sursa: Florin Băltăreţu
Din primele cercetări ale poliţiei, reiese că ar fi vorba despre o reglare de conturi în stil mafiot, în spatele căreia s-ar afla consilierul judeţean Constantin Iancu (PDL).
De altfel, cei doi au fost parteneri de afaceri în trecut, iar Iancu a fost cercetat în urmă cu doi ani pentru lovire.
Legături cu interlopii
Autoturismul Mercedes, în valoare de 100.000 de euro, a fost incendiat duminică dimineaţa, iar presupusul făptaş, Daniel Vasilescu (23 de ani), din Galicea Mare, este fratele lui Lucian Vasilescu, arestat săptămâna trecută pentru că a regizat răpirea unei adolescente de etnie romă.
„Lucian Vasilescu e angajat al unei firme de pază şi protecţie din Craiova, condusă din umbră de membri ai lumii interlope. Cei doi fraţi au acţionat la comandă. Probabil au fost plătiţi destul de bine“, susţin surse din poliţie. În sprijinul acestei ipoteze vine şi faptul că Daniel Vasilescu a încercat să le ofere câte 1.000 de euro celor care l-au văzut la locul incendiului.
Pe de altă parte, Constantin Dîlgoci l-a incriminat imediat după incident pe Constantin Iancu, PDL Dolj, care candidează la un loc în Camera Deputaţilor.
„A venit la mine şi mi-a cerut 300.000 de euro pentru a ajunge consilier, iar apoi parlamentar. Am contract cu el pe banii ăştia. El a ordonat să mi se dea foc la maşină. Nu o dată m-a ameninţat cu interlopii cu care este prieten“, susţine Constantin Dîlgoci, un controversat om de afaceri arestat în urmă cu doi ani pentru rambursări ilegale de TVA. De altfel, în urmă cu un an şi jumătate, o altă maşină de lux a controversatului om de afaceri a fost distrusă. Conform poliţiei, Mercedesul achiziţionat în leasing, în valoare de 80.000 d