O vedem zilnic la televizor. Machiajul strident sfideaza orice urma de subtilitate. Gura nu-i sta niciodata dreapta, e mereu arcuita, mereu gata sa prinda si sa sfasie. Ea nu paseste, nici nu se plimba, ci se afla intr-o perpetua misiune de cautare. Vazul nu-l are foarte dezvoltat, deoarece o ajuta rareori. Auzul, el e simtul care ii asigura supravietuirea in jungla fitelor. Iar acolo unde auzul e prea slab si da gres, intervine interpretarea. In cazul ei, puternic limitata de lipsa de imaginatie. Si totusi, mana-n mana, auzul si capacitatea de interpretare ii dau sa manance. La propriu, pentru ca ea nu se hraneste normal, cu branza si covrigi, ci cu intrigi. I-ar fi, fara indoiala, de ajuns, dar sa nu va mire daca uneori o veti vedea impingand tava de argint pe la petreceri si ticsind-o cu icre de Manciuria. O face doar ca sa nu para iesita din peisaj. Dupa ani de zile in care oamenii de stiinta au incercat sa denumeasca aceasta mutatie ciudata, astazi omenirea e capabila sa-i dea un nume: e jurnalista de monden, specie providentiala, aparuta la nevoia si cererea publicului.
A sosit timpul, dragi cititori, ca acest text sa analizeze si profilul intelectual al jurnalistei de monden. In orice discurs al ei, mondeaua (imi va fi permis, sper, sa o numesc asa de acum, din lipsa de spatiu virtual) isi clameaza superioritatea intelectuala fata de personajele despre care scrie. Pentru ca da, ati ghicit, intr-un mod absolut nerecunoscator, mondeaua isi detesta propria creatie.
Ca sa capeti acest gen de superioritate culturala trebuie sa muncesti un timp indelungat: circa o saptamana. Te duci la trei piese de teatru, vezi doua filme ne-americane, citesti o carte care apare ca supliment la vreun ziar si asculti de trei ori pe YouTube “Bolero-ul” lui Ravel. Si gata. E suficient, poti sa te declari intelectual/a si sa le iei in tarbaca pe Delia, Oana Zavo
