Expoziţiune: de-a lungul zilelor, un copil a observat că mama lui face lucrurile de două ori. Intriga: Nu s-a mirat. Pur şi simplu a observat. A observat cu ochii lui cum mama lui face lucurile de două ori. Bun.

Expoziţiune: de-a lungul zilelor, un copil a observat că mama lui face lucrurile de două ori. Intriga: Nu s-a mirat. Pur şi simplu a observat. A observat cu ochii lui cum mama lui face lucurile de două ori. Bun. Punctul culminant (sau cum e aia): a venit o doamnă în vîrstă şi mai experimentată care i-a spus “măi, toanto, tu chiar eşti proastă sau n-ai aflat de noul ACE care-ţi înălbeşte cît ai zice peşte”. Mă rog, că nu i-a zis chiar aşa, i-a zis cu nişte cuvinte mai frumoase decît ale mele şi mai şi zîmbea mămos. Deznodămîntul: copilul a ajuns el singur la concluzia că mama lui, de fapt, nu poate să spună că se-nnebunea după făcutul lucrurilor de două ori, doar că nu era mulţumită şi atunci repeta, dar, de cînd a descoperit noul ACE, adică de acum, a observat copilaşul, gata, s-a terminat, mama lui face de două ori doar lucrurile care-i plac ei.

Nu vă supăraţi, am şi io o întrebare, probabil că nu foarte spectaculoasă, dar firească şi aproape supremă, pe care, iată, această reclamă a făcut să... ă... mi-o pun. Deci. Acum, de cînd mama aceea a descoperit noul ACE, ce face ea de două ori? Pentru că, oricum, are mai mult timp liber. Deci, dacă are mai mult liber, înseamnă, potrivit reclamei, că are mai mult timp liber ca să facă ce-i place. Dar ceea ce face face iar de două ori, pentru c-a cîştigat timp de la spălatul rufelor. Chestie care tot aia e, că tot de două ori face un lucru, chit că altul, deci tot atîta timp pierde. Ar fi fost mai mişto să nu mai facă niciodată un lucru care-i place de două ori. Adică să nu mai facă niciodată, nici măcar de două ori, un lucru care-i place şi atunci să cîştige şi mai mult timp de pierdut. Şi, dacă re