Dupa descoperirea la Suceava a unor probleme legate de comercializarea si montarea aparatelor de aer conditionat, inspectorii Protectiei Consumatorilor au extins controlul la nivel national. Deloc surprinzator, aceleasi nereguli s-au regasit si la alti comercianti din diferite zone ale tarii.
Controlul a urmarit in mod special informarea corecta si completa a consumatorilor cu privire la termenul de montaj si eventualele costuri suplimentare aferente acestuia, astfel incat consumatorii sa poata face o alegere in cunostinta de cauza, constatandu-se ca majoritatea vanzatorilor nu ofera astfel de informatii. De asemenea, s-a urmarit verificarea respectarii termenului de montaj de catre prestatorii de servicii autorizate.
Inspectorii au aplicat 28 de amenzi si 42 de avertismente pentru nerespectarea termenului de montaj, a tarifelor si a conditiilor asumate prin contractul incheiat cu importatorul/producatorul, prevazute in documentul care insoteste aparatul de aer conditionat comercializat (operatorii aveau evidenta incompleta privind instalarile efectuate, din care sa reiasa faptul ca se respecta termenul de montaj inscris in contract).
Alti operatori verificati nu acordau certificatul de garantie sau acesta era incomplet, fara mentionarea operatorului economic care efectueaza reparatiile in garantie, fara rubrici pentru consemnarea interventiilor in garantie si fara informatii referitoare la numarul declaratiei de conformitate si a conditiilor de garantie. Inspectorii au mai depistat abateri privind respectarea prevederilor legale ale art. 6 si 7 din Legea 363/2007 (actiuni sau omisiuni inselatoare) in continutul materialelor publicitare:?in materialul publicitar, la oferta de vanzare a aparatului de aer conditionat, era afisat un alt pret (mai mic) decat pretul din magazin;?pe eticheta atasata produsului era marcat DAE 27,14%, in rea