Preşedintele rus a recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud. Sursa: Reuters
Rusia a recunoscut ieri independenţ a provinciilor separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia, la doar o zi după o solicitare în acest sens a parlamentului de la Moscova.
Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele Dmitri Medvedev, într-o alocuţiune televizată. „Am semnat decretele privind recunoaşterea de către Rusia a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei. Rusia face apel la celelalte state să-i urmeze exemplul. Aceasta nu este o alegere uşoară, dar este unica opţiune pentru a proteja vieţile oamenilor“ din cele două regiuni, a declarat Medvedev, citat de AFP.
Liderul de la Kremlin s-a dezlănţuit apoi împotriva preşedintelui georgian, Mihail Saakaşvili, acuzându-l că prin lansarea ofensivei împotriva Osetiei de Sud, în noaptea de 7 spre 8 august, „a ales genocidul pentru a-şi atinge obiectivele politice“. „El a pus astfel cruce tuturor speranţelor de coabitare paşnică a oseţilor, abhazilor şi georgienilor într-un singur stat“, a continuat Dmitri Medvedev. În opinia sa, după ce s-a întâmplat la Ţinvali şi având în vedere „ce era planificat în Abhazia“, oseţii şi abhazii au dreptul de a-şi decide ei înşişi soarta.
Tot ieri, preşedintele rus a însărcinat Ministerul de Externe să negocieze stabilirea de relaţii diplomatice cu Abhazia şi Osetia de Sud.
Decizia Rusiei intervine la şase luni după declararea unilaterală a independenţ ei provinciei sârbe Kosovo, recunoscută de ţările occidentale, spre nemulţumirea Moscovei.
„Anexare făţişă“
Declaraţiile oficialilor de la Tbilisi la anunţul lui Dmitri Medvedev au fost dintre cele mai dure. „Aceasta este o anexare făţişă a acestor teritorii (Osetia de Sud şi Abhazia - n.r.)“, a spus adjunctul ministrului georgian de externe, Giga Bokeria. @N_P