Cele mai vii amintiri din concediul de anul acesta sunt legate de poliţişti: bulgari, sârbi, bosniaci. Dar hai să încep cu începutul, adică să mă scuz că, deşi am promis că voi scrie mai des în concediu, am absentat, nu chiar nemotivat, timp de două săptămâni. Primele zile au fost la Vama Veche, vreme în care nu am putut scrie din cauza unui modem inteligent care mi-a transmis, în ciuda abonamentului cu trafic nelimitat care se achită lunar, că am depăşit limita de 50 de MB rezervată calculatorului meu. Mă rog, să revin la oamenii cu caşchetă.
Într-o noapte am avut proasta insipraţie să trec în Bulgaria, în căutarea unei mese copioase. Cu o bere la bord pe post de muscă pe căciulă, ştiu, huooooooooooo, am hoinărit până aproape de Albena doar pentru un haburger amărât şi plin de colesterol de la un fast food. Cu insecta de acum bâzâind liniştită, doar nu mă oprise nimeni, am pornit pe drumul de întoarcere. Primul echipaj de poliţie întâlnit, prima oprire. Îi dau actele. El cere cartea verde. N-am de unde să o scot, întâmplarea face ca asigurarea RCA să se fi pierdut pe drumul dintre firma de leasing şi mine. Poliţistul bulgar zice pe româneşte. “Amendă”. Eu îi răspund pe bulgăreşte, la îndemnul muştei, cu 40 de leva, adică 20 de euro. “Mulzumesc, şefu”, pe româneşte.
Plec, cu senzaţia de vinovăţie că am cam stricat piaţa, din câte am înţeles, la bulgari, şpaga dată poliţiştilor e de 10 euro. După 200 de metri, alt echipaj. Şi altul. Şi altul. Şi altul, de ajunsesem să cred că Bulgaria este, de fapt, o mare secţie de poliţie. În fine, unul mă opreşte şi îmi spune “Iu dont nou to draiv”. “Uai”, zic şi eu. “Bicoz”, îmi răspunde, chestie din care n-am înţeles dacă i s-au terminat cunoştinţele de limba engleză sau “bicoz” era doar motivul pentru aceeaşi românească amendă. Mă rog, ca să nu creadă cineva că intenţia mea a fost să ponegresc Bulgaria, spun doar
