Masurile de prudentialitate ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR) si de inasprire a conditiilor de creditare, precum si scumpirea creditelor si majorarea dobanzilor au avut ca efect temperarea creditarii in luna iulie a acestui an, explica analistii.
Potrivit datelor bancii centrale, ritmul anual de crestere a imprumuturilor acordate de banci populatiei si companiilor a inregistrat o incetinire semnificativa in luna iulie, la 55,8%, fata de aceeasi luna a anului trecut, ajungand la 178,69 miliarde lei (50,5 miliarde euro), pe fondul diminuarii creditului in valuta.
Cresterea creditelor acordate firmelor si populatiei a fost inferioara celei din iunie, cand s-a situat la 63%.
Aceasta evolutie a fost determinata de comprimarea in luna iulie a volumului de credite acordate in valuta cu 1,5%, pana la 96,7 miliarde lei (27,3 miliarde euro), dupa cresterea accelerata din lunile anterioare.
Specialistii au explicat aceasta incetinire a creditarii atat prin inasprirea conditiilor de creditare si scumpirea creditelor din ultimele luni, cat si prin baza foarte mare de raportare fata de luna iulie a anului trecut, cand creditul neguvernamental a cunoscut o crestere exploziva, ca urmare a aplicarii normelor BNR de relaxare a creditarii incepand cu lunile iunie-iulie 2007.
"Evolutia creditului in luna iulie trebuie legata de un efect de baza foarte important. Anul trecut, in luna iulie a fost prima luna in care s-au resimtit efectele normelor BNR de relaxare a creditarii, cand imprumuturile au crescut semnificativ, ceea ce a creat o baza foarte mare de raportare pentru luna iulie a acestui an. Daca ne uitam la cifrele din iulie, fata de iunie 2008, vedem usoare scaderi, influentate si de evolutia cursului de schimb", a explicat Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank.
In plus, Ionut Dumitru spune ca luna iunie a fost