PSD le-a cedat conservatorilor 25 de locuri de parlamentar, acesta fiind considerat pretul pentru bunavointa imperiului media al liderului PC. Mircea Geoana s-a dat peste cap si a negociat la sange cu baronii locali pentru a-i indeplini lui Dan Voiculescu solicitarea de a-i plasa in colegii elegibile 25 de conservatori. In mare parte cererile sale au fost deja rezolvate de presedintele PSD. Astfel, pentru a treia oara, oamenii lui Voiculescu ajung in parlament pe spatele PSD, dar mai ales datorita imperiului media al stapanului antenelor.
Conservatorii se ingramadesc in carca lui Piedone
Lista lui Voiculescu pentru parlament cuprinde 25 de nume pentru care a cerut, conform intelegerii cu PSD, tot atatea colegii eligibile. Presedintele fondator al PC si-a rezolvat intai propriul viitor parlamentar: va candida la Senat intr-un colegiu din sectorul 4 al Capitalei mizand pe influenta electorala a primarului sau, Cristian Popescu Piedone. Voiculescu s-a zbatut apoi pentru a-si rezolva „locotenentii“.
Pentru Sergiu Andon, avocatul care l-a reprezentat in procesul intentat contra verdictului CNSAS, a cerut „colegiul romanesc“ din Covasna. Astfel, a recompensat efortul lui Andon de a desfiinta institutia care i-a agatat eticheta de colaborator al Securitatii. Daniela Popa, presedintele PC, va candida tot in sectorul 4, dar la Camera Deputatilor.
„Deocamdata nu este nimic stabilit. Am primit propuneri de la mai multe organizatii judetene, printre care Arges si Teleorman, dar un cred ca voi pleca din Bucuresti“, ne-a declarat Daniela Popa. Senatorului Marius Marinescu, plecat cu scandal din PD, i-a promis un colegiu tot in Bucuresti. Un alt membru din falanga lui Voiculescu este senatorul Sabin Cutas. Acestuia i s-a rezervat un loc la Teleorman. Printre cei pe care i-a vrut neaparat in parlament s-a aflat si Bogdan Ciuca, distribuit intr-un col