Vladimir Tismăneanu: "Andrei Pleşu întruchipează exemplar condiţia intelectualului critic în lumea postcomunistă."

Preţuit de mulţi, admirat, invocat şi citat, el rămâne în continuare un spin în ochii celor care detestă dialogul şi diversitatea. Directeţea scrisului său, refuzul de a se exprima eufemistic când e vorba de imbecilitate, mitocănie şi mârşăvie, au dus şi duc la atacuri dezgustătoare. Mobilizarea resentimentelor şi invidiilor arată cât de departe poate merge poltroneria celor care nu suportă puterea iradiantă a valorii autentice. Fiecare articol al său din „Dilema Veche“ este o invitaţie la decenţă, eleganţă a gândirii şi civilitate. Îl oboseşte profund starea de continuă nervozitate aşa-zis morală, dar în mod cert îl exasperează relativismele băşcălioase ale celor pentru care totalitarismul nu a fost (nu este) decât o bagatelă. Pledează pentru dreptul scepticismului dezabuzat, dar el rămâne un moralist pe cât de onest, pe atât de alert: „Sunt momente în care nu e de făcut decât ceea ce ai simţit din prima clipă că trebuie să faci. Orice tergiversare suspendă iremediabil impusul moral sănătos. Excesul, rafinamentele psihanalitice, deprinderea de a găsi justificări pentru orice, de-a înţelege totul «dialectic», talentul în sfârşit de a vedea relativitate acolo unde un discernământ nativ separă, fără dificultate, binele de rău - toate acestea sunt premise certe ale pierderii spontaneităţ ii morale“ (Minima moralia, Humanitas, 2006). Tocmai accentul pe această spontaneitate morală, pe ceea ce englezii numesc common sense, îl apropie pe Andrei Pleşu de un Raymond Aron, George Orwell, Arthur Koestler sau Isaiah Berlin.

Mai presus de orice, Andrei Pleşu este un om al dialogului, o personalitate de vârf a culturii române, pentru care valori precum încrederea şi toleranţa sunt fundamentale. Îl agasează resentimentele de orice fel. Ştie să f