Reţeaua metroului din Capitală reprezintă un mediu utilizat intens de publicitari. Agenţiile de media estimează că metroul absoarbe între 15% şi 20% din totalul investiţiilor în publicitatea outdoor din Bucureşti. În Romånia, măsurarea audienţei mesajelor publicitare amplasate în spaţiile publice este o problemă veche a pieţei de profil; în ciuda tuturor încercărilor, deocamdată nu există măsurători, credibile şi agreate de jucătorii de pe piaţă, ale acestui m
Reţeaua metroului din Capitală reprezintă un mediu utilizat intens de publicitari. Agenţiile de media estimează că metroul absoarbe între 15% şi 20% din totalul investiţiilor în publicitatea outdoor din Bucureşti.
În Romånia, măsurarea audienţei mesajelor publicitare amplasate în spaţiile publice este o problemă veche a pieţei de profil; în ciuda tuturor încercărilor, deocamdată nu există măsurători, credibile şi agreate de jucătorii de pe piaţă, ale acestui mediu de expunere. În schimb, metroul poate furniza date certe de trafic al călătorilor - şi, în consecinţă, şi de audienţă.
Traficul de călători cu metroul a crescut în primul semestru din 2008 cu 11% faţă de perioada similară din 2007, conform datelor Metrorex. În total, în perioada ianuarie-iunie, Metrorex a avut 15,23 de milioane de călători. Trei companii se ocupă în prezent de publicitatea în spaţiile metroului bucureştean: Euromedia, Beta Cons (care aparţin amåndouă grupului austriac EPAMEDIA) şi Lemon Design (doar pentru spaţiile pentru afişele din interiorul trenurilor noi). Conform Monicăi Măgureanu, director general al Beta Cons, compania pe care o conduce deţine aproximativ 250 de suprafeţe publicitare în spaţiile Metrorex (majoritatea panouri de 3x1,5 m), în timp ce Euromedia are circa 814 de astfel de suprafeţe.
Deja, metroul reprezintă un canal de comunicare important pentru agenţii, cel puţin la nivelul Capitalei.