Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucate din ţinutul lui George Coşbuc

Publicat in Jurnalul, miercuri 27 august 2008 ·

Orice ţară, orice loc are o identitate şi poartă pecetea unei caracteristici unice din punct de vedere cultural. Cînd vorbim de cultură includem aici şi cultura gastronomică. Şi cum poţi să simţi, dacă nu prin prisma gustului, aroma unui loc?

Orice ţară, orice loc are o identitate şi poartă pecetea unei caracteristici unice din punct de vedere cultural. Cînd vorbim de cultură includem aici şi cultura gastronomică. Şi cum poţi să simţi, dacă nu prin prisma gustului, aroma unui loc? Se ştie că cel mai important simţ este cel olfactiv. Dar pentru ca o mîncare să miroasă bine trebuie să fie şi gustoasă.

În Bistriţa-Năsăud, cu precădere, ai ocazia să guşti – dacă vizitezi acest ţinut în care s-a născut Coşbuc, “părintele” Zamfirei – dintr-o groază de bunătăţi: balmoş, care se prepară “cu copywright”, ca la mama lui, adică, aici, cu “jintuială” din aceea adusă de ciobani de la stîna celor mai “săritoare” oi. Mai puteţi gusta din savurosul gulaş dinaintea căruia nu veţi rămîne indiferent şi pe care cu siguranţă veţi încerca să-l preparaţi... acasă.

“Secret” culinar

Dacă vreţi un pont, vă zic următoarele: cel mai gustos gulaş merge preparat la ceaun mare, în aerul proaspăt de Ardeal. O să vă coste ceva bani în plus: transportul şi cîteva zile de cazare. Dar vă spun: merită efortul! Cum unii dintre dumneavoastră vor ridica din sprîncene dezaprobator, le voi zice că nu-i totuşi un capăt de ţară. Vă puteţi rezuma la o atitudine pozitivă, nişte ingrediente bune, pe care le puteţi “ameţi” în nelipsitul ceaun. Dacă dealuri şi mioare nu aveţi...

Cocoş cu sos de vin

Ingrediente: un cocoş, 100 g slănină, două cepe sau cîteva bucăţi de arpagic, un căţel de usturoi, 5-6 ciuperci, un pahar de vin alb, o linguriţă de făină, sare, piper.

Preparare: Un cocoş tînăr se desface în bucăţi şi se pune cu slănină tăiată bucăţele, cu ceapă feliată

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 38 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 17 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 50 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 24 minute
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Biden graţiază 39 de condamnaţi şi comută 1.500 de pedepse

News.ro acum 26 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden anunţă joi că a acordat 39 de graţieri şi că a comutat pedepsele a aproape 1.500 de persoane, relatează AFP. ”Graţiez 39 de persoane care au dat dovadă de o reabilitare reuşită”, a anunţat într-un comunic

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum 32 minute
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°