Bistriţa-Năsăud… Ardeal. Dealuri pitoreşti, aer neîntinat de noxe, străduţe curate, figuri blînde. Mai presus de toate, cînd spun Bistriţa mă duc cu gîndul la locul în care am copilărit.
Bistriţa-Năsăud… Ardeal. Dealuri pitoreşti, aer neîntinat de noxe, străduţe curate, figuri blînde. Mai presus de toate, cînd spun Bistriţa mă duc cu gîndul la locul în care am copilărit. Aici am petrecut cele mai frumoase vacanţe, aici mi-am făcut cele mai frumoase prietenii, de accentul acestor oameni calmi şi prietenoşi m-am îndrăgostit.
Numai lucruri bune…
Bunica mea este o persoană deosebită. Şi n-am spus-o numai eu. Are mulţi prieteni şi, întrucît Bistriţa este un orăşel mic, “Doamna Ene”, aşa cum îi spune toată lumea, “se cunoaşte” cu toată lumea.
O să vă întrebaţi de ce am început reportajul despre Alexandru Pugna, cunoscut interpret de folclor, originar din Năsăud, aducînd-o în discuţie pe bunica? Ei bine, pentru că ea este cea care mi-a vorbit despre dumnealui şi m-a ajutat să-l întîlnesc.
Iată-ne, aşadar, la discuţii (adică “la poveşti”, cum zic ardelenii) şi cu el, şi cu minunata lui soţie. Şi subiectele curg uşor: “Nunta Zamfirei” – eveniment cu ocazia căruia am poposit în Bistriţa şi care are loc în fiecare an în oraşul lui George Coşbuc –, despre vremea frumoasă de afară, despre preparatele culinare a căror savoare te face să-ţi doreşti să te reîntorci pe meleagurile năsăudene.
Îl întreb pe domnul Alexandru Pugna cum reuşeşte să îşi gestioneze timpul, pentru că ştiu că are proiecte şi în afara ariei cîntecului popular… “Aşa este, sînt artist profesionist, angajat în cadrul ansamblului folcloric «Dor Românesc» al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud ca solist vocal, dar sînt şi coordonatorul acestui ansamblu. Realizez săptămînal două emisiuni folclorice la Radio Transilvania Bistriţa şi la Televiziunea AS-TV Bist