Cursul euro/dolar şi-a inversat evoluţia în ultima lună, direcţia fiind acum de apreciere a monedei americane. Pånă la finele anului, are şanse să ajungă la 1,4 dolari pentru un euro. Departe de a se fi încheiat, criza financiară şi economică internaţională pare a se fi mutat deja pe partea europeană a oceanului. Parţial ferite pånă acum, statele europene încep să simtă din ce în ce mai mult problemele generate de încetinirea creşterii economice, tradusă pri
Cursul euro/dolar şi-a inversat evoluţia în ultima lună, direcţia fiind acum de apreciere a monedei americane. Pånă la finele anului, are şanse să ajungă la 1,4 dolari pentru un euro.
Departe de a se fi încheiat, criza financiară şi economică internaţională pare a se fi mutat deja pe partea europeană a oceanului. Parţial ferite pånă acum, statele europene încep să simtă din ce în ce mai mult problemele generate de încetinirea creşterii economice, tradusă prin reducerea consumului şi creşterea inflaţiei. Înclinarea balanţei cu probleme economice către Europa poate fi observată cel mai uşor în cursul de schimb al celor mai importante valute din lume, euro şi dolar. În prezent, trendul pare inversat, cu depreciere a monedei europene faţă de dolarul american.
Raliul monedei americane în ultima lună a dus cotaţia faţă de euro pånă la valori apropiate de cele de la începutul anului. Anul trecut a fost încheiat de dolar la valoarea de 1,4589 dolari pe euro, trendul constant de depreciere ducånd raportul pånă la un maxim de aproape 1,6 dolari pe euro spre sfårşitul lunii aprilie, consemnånd o scădere de aproximativ 10% în decurs de numai patru luni. A urmat o corecţie pozitivă pentru dolar, care a coboråt pånă la un raport de 1,54 dolari pe euro. Conform zvonurilor apărute în acea perioadă, atåt oficialii americani cåt şi cei europeni au decis să facă mişcările necesare întăririi dolarului faţă de e