Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Precizări dinspre Bod

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 27 august 2008 ·

Deranjat de disputele care îl vizează în primul rând pe tatăl său, fost primar al Bodului, dar implicit şi pe el, Paul Marian Cernat, unul dintre co-finanţatorii echipei Victoria Bod, a ţinut să-şi facă cunoscut punctul său de vedere. „Echipa am mutat-o la Râşnov pentru că în comuna unde şi-a desfăşurat activitatea sezonul trecut nu am găsit înţelegerea necesară. Nu mai intru acum în detalii, deoarece am făcut-o la timpul potrivit, oricum, acum e tardiv, suntem la Râşnov, unde am fost primiţi cu braţele deschise de către public şi de un primar care ştie să aibă grijă de cei care l-au ales. Ceea ce vreau eu să spun însă e altceva, să nu mai fie amestecat tatăl meu, Paul Cernat, în această discuţie. El a fost primar, de echipă s-a ocupat până la preluarea ei de către mine, moment în care el a devenit un simplu spectator, ca oricare bodean. Din momentul în care am decis preluarea echipei, adică de acum mai bine de un an, am suportat toate cheltuielile, dar absolut toate, în timp ce comuna Bod, unul dintre acţionarii de atunci nu a contribuit nici măcar cu un leu, nu ne-a acordat nicio facilitate. Şi să vă mai spun ceva, la primul meci din actualul sezon, primarul Liliac, care spune că îi pasă de soarta echipei, nu a pus măcar o maşină la dispoziţie pentru cei care ar fi dorit să vadă meciul, deşi bodenii l-au rugat acest lucru. Un alt fapt care mă nemulţumeşte este dezinformarea cetăţenilor din Bod cum că eu aş fi cerut folosinţa terenului de la Bod pentru 30 de ani. Fals, eu l-am vrut pe cinci ani, pentru că am considerat că am timpul necesar să îl aduc la parametrii solicitaţi de standardele ligii a treia. Acest lucru îl pot demonstra cu răspunsul negativ din hotărârea CL primit de mine. Şi cu acestea sper ca lucrurile să se oprească aici, echipa este la Râşnov, curând va ieşi de la tribunal şi hotărârea de schimbare a numelui, acţionariatul este format din mine, Paul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum o ora
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 2 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum o ora
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 4 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 4 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 3 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum o ora
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vremea

București
acum

18°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

18°/22°
lun.

17°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°