Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa a incheiat sedinta de joi in crestere, pe fondul tranzactiilor mari cu titluri BRD

Publicat in HotNews, joi 28 august 2008 ·

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat sedinta de tranzactionare de joi in crestere, indicele compozit al bursei apreciindu-se cu 1,4%, pe fondul dublarii rulajului, generata de schimburile cu actiuni BRD. Astfel, lichiditatea pietei reglementate a BVB a urcat de la 10,92 milioane de lei in ziua anterioara, la 23,13 milioane de lei, echivalentul a 6,87 milioane de euro.

Joi, sedinta de tranzactionare a debutat cu preturi peste cele de miercuri, avand o usoara tendinta de apreciere, care a durat pe tot parcursul zilei.

Indicele compozit al Bursei, BET-C, a urcat cu 1,40%, pana la 4.111,60 puncte, iar BET, indicele care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, s-a apreciat cu 1,32%, la 5.554,91 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a crescut cu 0,48%, pana la 31.602,97 puncte.

BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a ajuns la 575,07 puncte, nivel cu 1,21% mai mare decat cel din ziua anterioara, iar valoarea indicelui BET-NG, care reflecta evolutia a zece companii energetice listate la Bursa, a castigat 0,39%, pana la 768,31 puncte.

BRD se afla pe primul loc in topul lichiditatii, cu un rulaj de 13,59 milioane de lei, ceea ce reprezinta mai mult decit valoarea totala a tranzactiilor de joi, urmata de SIF Transilvania si SIF Banat Crisana, cu un rulaj de 1,67 milioane de lei, respectiv 1,38 milioane de lei. Actiunile SIF Moldova se situeaza pe cea de-a patra pozitie in acest top, cu o valoare a schimburilor de 1,10 milioane de lei, iar Erste ocupa locul cinci, cu 1,07 milioane de lei.

Cele mai mari cresteri ale preturilor le-au inregistrat titlurile Turism Felix Baile Felix (10,59%), Teraplast (7,69%) si Casa de Bucovina - Club de Munte (6,92%), in vreme ce in topul pierderilor se afla actiunile UAMT (-14,96%), Mefin (-14,86%) si Siretul P

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO | Percheziții la influencerii care i-au făcut reclamă lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desfășoară, pe 20 martie 2025, 17 percheziții domiciliare în București și nouă județe, într-un dosar penal ce vizează coruperea alegătorilor. Printre cei verificați se numără și influenceri c

Autoturisme de lux cu numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, în valoare de peste 200.000 euro, descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa - FOTO

News.ro acum o ora
Două autoturisme de lux, în valoare de peste 200.000 de euro, care aveau numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa. Maşinile urmau să fie exportate în Turcia.

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 4 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 20 martie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit. În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton

Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

Libertatea acum 9 ore
Alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai, au intrat în linia dreaptă. După validarea ultimilor candidați de către Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 nume care vor concura pentru funcția de președinte al țării în

Incendiu într-un apartament, dintr-un bloc din Galaţi. Zeci de locatari au fost evacuaţi - FOTO

News.ro acum o ora
Un apartament situat la etajul 1 al unui bloc din municipiul Galaţi a fost cuprins de flăcări, joi dimineaţă mai mulţi locatari fiind evacuaţi.

Vreme caldă, cu temperaturi în creştere şi cu valori de până la 25 de grade săptămâna viitoare, specifice unei zile de vară/ Cum va fi vremea în Capitală

News.ro acum 59 minute
Vremea se va încălzi treptat, în următoarele zile, cu maxime ce vor atinge, pe finalul acestei săptămâni, 16-17 grade şi cu temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare, valori specifice unei zile de vară. După data de 24 martie, este posib

Incendiu, astăzi, într-o localitate din Botoșani. Două adăposturi de animale, cuprinse de flăcări

Botosani News acum o ora
Un incendiu s-a produs, joi dimineață, într-o gospodărie din localitatea Dragalina. Două adăposturi de animale au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată chiar de proprietară. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două a

23 de tramvaie din București, retrase din circulație de inspectorii ANPC din motive de siguranță și igienă

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a oprit temporar din circulație 23 de tramvaie din București, în urma unui control desfășurat în noaptea de 19 spre 20 martie în mai multe depouri ale Societății de Transport București (ST

TikTok-erul Alin Borcan a amenințat, dezbrăcat, cu o armă de jucărie, după percheziții: „Nu mai veniți, că trag. Domnule Georgescu, vă iubesc”

Gandul acum 2 ore
Autoritățile efectuează 17 percheziții domiciliare în mai multe județe într-un dosar de corupere a alegătorilor. Printre persoanele vizate se numără influencerii Makaveli, Bogdan Peșchir, dar și TikTok-erul Alin Borcan. După ce oamenii legii a desci

Vremea

București
acum

10°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/14°
Iasi
acum

10°
joi

2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

10°
joi

4°/10°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°