Joi, 21 august 2008, în redacţia Observatorului cultural, am fost martorii unei demonstraţii de vitalitate, naturaleţe, talent şi sinceritate. În două cuvinte: Nora Iuga. Cum poveştile adevărate despre Madi Marin sau Virgil Mazilescu, portretul lui Nino (George Almosnino) sau amintirile despre Ursulinenkloster au rămas pe banda video, vă pregătim împreună cu autoarea o surpriză. Pînă atunci, să dăm drumul selecţiei de moment. alex: Faceţi parte dintre scriitorii care nu au avut „manifeste teoretice“. Consideraţi că latura teoretică a discursului unui scriitor trebuie lăsată în seama criticii şi a istoriei literare sau că fiecare dintre autorii respectivi ar trebui să-şi propună propria viziune teoretică? Cred că un scriitor adevărat poate să-şi exprime cel mai bine teoria asupra literaturii prin cărţile de beletristică pe care le scrie. Îmi place la nebunie să ridic barierele dintre genuri şi cred că viitorul literaturii – chiar trebuie să se întîmple asta – e dispariţia genurilor literare. Un scriitor adevărat nu poate exprima decît ceea ce-i cere vocea lui interioară. Şi vocea interioară îşi găseşte singură registrul propriu în aceeaşi simfonie. Vorbeam cu Soviany şi cu Adela Greceanu despre acest lucru şi am numit acest nou tip de a scrie „cvasi-literatură“. Noi toţi facem asta. emi: Ce lecturi v-au marcat adolescenţa? Ştiu că mi-a plăcut Cezara, Geniu pustiu, eram înnebunită după Toma Nour, literatura romantică, Novalis, care-mi place şi-acum enorm; mai tîrziu, eram convinsă că-n România ar fi fost cel mai bun poet din grupul oniricilor. Primul poet pe care l-am descoperit şi l-am iubit foarte mult, căruia îi sînt recunoscătoare şi astăzi, găsindu-i foarte multe calităţi şi nefiindu-mi ruşine să spun asta, e George Coşbuc. Pentru vremea lui, avea un limbaj atît de realist şi de oral, încît era un fel de postmodern avant la lettre pentru lumea satului. Coşb