Nea Costică trăieşte din mila blocului. Este omul bun la toate: cară mobilă cînd e vorba de vreo mutare, are grijă de cîinii comunitari pe care locatarii i-au închis, în mod civilizat, într-un ţarc, mai pune furtunul pe vreo maşină, mai dă cu lopata iarna, la zăpadă. Pentru toate aceste servicii primeşte bani, în general mărunţiş sau cîte o bancnotă mică. Doar de Crăciun şi de Paşti mai primeşte şi cîte o felie de cozonac, un ou sau un pahar cu vin. La fiecare parastas toată coliva care rămîne ajunge la "săracu" Costică, căci coliva nu se aruncă niciodată, "e păcat!". Uneori mai primeşte de pomană şi cîte o cămaşă sau o pereche de pantaloni. Sau vreo măsuţă fără un picior pe care Costică n-are unde s-o pună, căci locuieşte în spălătoria blocului unde spaţiul e strîmt (deşi spune că are o casă pe undeva, pe la ţară). Totuşi o ia, ca s-o dea şi el mai departe, la vreun ţigan.

"O duce bine Costică! Mai bine decît noi." - e de părere administratorul. "Măcar de-ar cheltui banii mai cu cap!" Cu banii nu face nimic, îi bea. Pe loc şi fără să se sinchisească de ce spune lumea. Se duce cu pas întins la butic ca să-şi cumpere vodcă sub privirile locatarului căruia tocmai i-a spălat maşina. "Ce îmi pasă mie ce face cu banii? Eu mi-am făcut datoria faţă de un om amărît! Mai departe e treaba lui!" - zice doctorul de la VI. Costică e un beţiv care nu se manifestă şi care nici măcar nu duhneşte. Doar vorbeşte singur, mai degrabă un mormăit fără şir. Nevasta lui, Flori, stă uneori cu Costică în spălătorie, alteori dispare pe la nişte rude care locuiesc în apropiere. Îşi permite pentru că e angajată cu carte de muncă ca femeie de serviciu. Se simte superioară lui Costică şi de multe ori îi ţine teorie în timp ce dă cu mopul, îi explică cum e cu viaţa asta. De primit primeşte şi ea, dar lucruri mai de soi. Un batic cu care să se ducă la biserică. Un flacon pe jumătate gol d