Probabil că evenimenul cel mai mare trăit de olteni, de la câştigarea campionatului în 1991 de echipa Universităţii, va fi deschiderea unui mall adevărat în Cetatea Băniei. Când se va întâmpla fericitul eveniment, nimeni nu ştie, dar în sinea noastră fiecare visăm la acel magazin uriaş cu arteziană, cinema multiplex şi curele Dolce&Gabana.

Până atunci însă, rămâne să ne mulţumim cu „mall Mercur“ şi „complexul comercial Bănie“. Hainele de pe rafturi par croite de o turcoaică născută din spuma rămasă de la rufele unei mahalagioaice. Sclipiciul este atotputernic, pantalonii chinuiţi şi făcuţi ferfeniţă. De pe tricouri urlă culorile rutiere. Hegemonia gustului prost e ameţitoare. Spectacolul adevărat se vede pe stradă, unde haimanalele vestimentare sunt mai expresive pe trup omenesc decât pe rafturile magazinelor. Cărnuri-cărnuri ţâşnesc de sub blugi: burice, buci şi burţi într-o sarabandă pe stilul lui Rubens. Dacă merge pe pereţi de muzee, merge şi pe caldarâmuri oltene. Merge troncănind pe toace uriaşe, în pantofi scâlciaţi în vârf precum cei ai bătrânei vrăjitoare Ha-Hapţi. Toţi prietenii din străinătate jubilează în primele zile de România la vederea acestui vivariu de forme şi rotunjimi lasciv descoperite de haine. La plecare constată libidinos şi superior: „Româncele se îmbracă precum curvele noastre“. Pentru că la noi scopul de acoperământ al hainei este întors pe dos.

Dar nu româncele sunt de vină. Căci pus în faţa unei oferte vestimentare care excelează în urâţenie şi prostie, consumatorul român nu se poate îmbrăca decât cel mult mediocru. Poveştile cu epopei pornite nu în căutarea lânii de aur, ci în scormonirea după o bluză decentă nu sunt deloc rare. Şi măcar de ar fi preţurile pe măsura „calităţii“. Dar cei care îşi permit sesiuni regulate de „shopping“ peste hotare pun sare pe rană prezentându-şi bilanţul.

Din ce în ce mai mulţi tineri din