Interculturalitate. Utilizăm cuvîntul acesta de atît de multe ori în viaţa curentă, în mass-media şi în diverse articole oficiale comandate de sus, de la Bruxelles, încît l-am golit complet de sensul lui iniţial. Aici, în Căminul-spital pentru vîrstnici "Dr. Carl Wolff" din Sibiu, interculturalitatea este plină de sens, fiind la ea acasă, şi nu este doar o vorbă în vînt. Căminul "Dr. Carl Wolff" este chiar imaginea Ardealului. Se vorbesc în mod curent trei limbi: română, germană, maghiară. Medicul ce se îngrijeşte de pensionarii căminului, mare amator de pipă şi de tutun bun, se adresează fiecăruia în parte în limba lui maternă, vorbind perfect toate cele trei limbi. Personalul auxiliar este recrutat la rîndul său dintre români, maghiari, saşi. Capela căminului reflectă poate cel mai bine acest état des choses, prin ecumenismul real, uman practicat aici. Preoţii ţin pe rînd slujbe pentru fiecare confesiune reprezentată în acest cămin. Două lucruri m-au impresionat foarte mult în această capelă: crucifixul medieval recuperat dintr-o biserică săsească şi unul dintre pereţii laterali ai capelei, unde erau lipite pe perete patru calendare bisericeşti, patru imagini ale principalelor confesiuni ardelene, în ordine alfabetică: catolic, evanghelic, ortodox, reformat. Dacă priveşti tabelul conţinînd numele, numărul de telefon şi de cameră al pensionarilor, ai în faţă o adevărată radiografie etnică a locurilor. Istoria căminului. Anii ’90 şi eliberarea de comunism au adus cu sine noi întrebări cu privire la viitorul comunităţii germane din Ardeal. Ministerul de Interne al Germaniei Federale i-a întrebat pe reprezentaţii comunităţii cum văd ei viitorul acesteia, cum se vor ocupa de bătrînii bolnavi şi singuri în condiţiile şocului migrator ce a distrus formele tradiţionale de întrajutorare ale saşilor. Începutul comunismului agresiv şi anii ’50 au marcat la rîndul lor