Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Stăm cu lanţurile la poartă“

Publicat in GAZETA de SUD, joi 28 august 2008 ·

În Segarcea, lumea îl ştie pe cel care l-a omorât pe Caiac drept om respectuos şi paşnic. Ca puşti, n-a ieşit niciodată în evidenţă prin vreo faptă de vitejie. Până la 16, 18 ani, când a plecat de acasă şi a început să trăiască pe propriile-i picioare, muncea, alături de ceilalţi fraţi şi de părinţi, cu ziua, la sector, la IAS. Deşi n-au nici o vină, sora şi fratele mai mare se tem acum de răzbunarea oamenilor lui Caiac. De două zile, în oraşul lui Cătălin Mavrichie e agitaţie. „Au umblat împreună, au băut, au jucat, au fost prieteni, amici şi acum s-a ajuns la asta. Eu nu am luat parte niciodată la chefurile lor, nu m-am băgat în treburile lor. Ştiu că se înţelegeau, am auzit pe CD-uri dedicaţii: «De la Caiac pentru Mavrichie» sau «De la Mavrichie pentru Caiac». Dar n-am avut nici o implicaţie, n-am nimic de împărţit cu ei, n-am băut la aceeaşi masă, n-am jucat la cazino. Şi nu înţeleg de ce să fim eu şi familia mea în pericol. De ce să se răzbune pe noi, dacă nu m-am amestecat cu ei? De ameninţat nu m-au ameninţat direct, doar ce am auzit la televizor, că strigau că o să plătim toţi“, spune Emil Mavrichie, fratele cel mare al lui Cătălin. Nici la spital, la Craiova, nu merge de frică. În Segarcea, cei care îl cunosc pe fratele răzvrătit nu-şi amintesc să fi fost implicat vreodată în scandaluri. „Au fost oameni săraci. Taică-său şi maică-sa lucrau cu ziua. Mai are doi fraţi şi o soră. El era cel mai mic. Pe la 16 sau 18 ani, nu mai ştiu exact, împreună cu Costel, băiatul cel mijlociu, au plecat de acasă. Nu ştiu ce-au făcut, cum au făcut, dar s-au descurcat. Acum amândoi stau la Craiova. Costel e însurat cu o avocată şi are doi copii. Recent a avut botezul cu cel mic. Iar Cătălin s-a însurat şi el cu câteva săptămâni în urmă. A făcut nunta la Staicu“, povesteşte o femeie din localitate, care-i cunoaşte familia.

Familiile, la adăpost Părinţii nu mai trăies

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 57 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°