Traian Băsescu se întoarce în ţară, retras din funcţia de la Anvers. Sîntem în anul 1989. Ce va face viitorul preşedinte al României în tot acest interval de timp, în cele cîteva luni rămase pînă în decembrie 1989? Episoadele de săptămîna aceasta şi de săptămîna viitoare evocă întîmplările din anul 1989 şi cum s-a intersectat marea istorie cu mica istorie a comandantului Traian Băsescu. La începutul lunii decembrie a anului 1988, nava de 4.800 TDW „Zimnicea“ părăsise portul Constanţa, avînd la bord 2.500 de tone de cherestea, cu destinaţia Casablanca. Comanda ei fusese preluată pentru acest voiaj, cum am mai arătat, de către Valentin Stan. Pentru a-şi păstra funcţia de căpitan de cursă lungă şi brevetul de navigator, acesta, precum toţi comandanţii de navă şi toţi marinarii de altfel, chiar dacă era secretar de partid, trebuia să facă măcar un voiaj o dată la cinci ani. Pentru tovarăşul Stan se apropiase scadenţa, aşa că s-a îmbarcat. Pe 9 decembrie, nava a suferit o gravă avarie la motorul principal, care a dus la pierderi masive de ulei. Cu mijloacele de la bord s-au sudat fisurile apărute în jurul cilindrilor, dar era evident că nava avea nevoie de reparaţii serioase, care însă nu au putut fi efectuate în portul de destinaţie, astfel încît nava a fost redirecţionată de către NAVROM din Casablanca spre Anvers, unde la dană era aşteptată, în 5 ianuarie 1989, de reprezentantul agenţiei, Traian Băsescu. O chestiune de onoare Esenţa problemelor pe care acesta le-a avut de atunci încolo şi care au dus, în cele din urmă, la căderea sa în dizgraţie şi rechemarea în ţară a constat în serioase dispute cu comandantul navei şi în faptul că, la finele reparaţiilor, efectuate în nouă zile, cheltuielile lor s-au ridicat în final la 899.000 de franci belgieni, în loc de 596.000, cît se stabilise iniţial cu firma selectată pentru lucrări de către autorităţile navale române